Potrivit informațiilor preliminare ale Poliției de Frontieră a Republicii Moldova, grănicerii ucraineni se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Cetățeanul ucrainean pe care aceștia încercau să-l rețină a solicitat azil în Republica Moldova. Cererea sa urmează să fie examinată în conformitate cu procedurile legale.
Cei doi grăniceri ucraineni au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Soroca, pentru aplicarea procedurilor legale.
Pe acest caz a fost inițiată urmărirea penală pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, infracțiune prevăzută la art. 362 din Codul penal al Republicii Moldova. Circumstanțele incidentului urmează să fie stabilite în cadrul cercetărilor.
Primul incident a avut loc pe 15 octombrie, în apropierea satului Holosnița, raionul Soroca. Atunci, doi grăniceri ucraineni au traversat frontiera de stat cu o barcă cu motor și au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova în timpul unei operațiuni de reținere a unui cetățean ucrainean. Bărbatul vizat a fost transportat la spital cu o comoție cerebrală, iar cei doi grăniceri au fost reținuți de autoritățile moldovenești și ulterior predați părții ucrainene. Pe acest caz a fost pornit un dosar penal pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.
Lilian Carp, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a declarat că, din câte cunoaște, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a transmis o notă de protest în legătură cu primul incident de pe Nistru, în care au fost implicați doi grăniceri ucraineni. MAE nu a confirmat oficial această informație.
The post Al doilea caz de reținere a unor grăniceri ucraineni pe Nistru appeared first on LOGOPRESS.