Luca Niculescu este premierul României. Ce promite noul Guvern pentru pensii, salarii și taxe. Marea problemă a planului

Guvernul condus de Luca Niculescu este format din 17 miniștri, dintre care 11 propuși de PSD și șase independenți. Noul premier preia conducerea Executivului într-un moment dificil pentru finanțele publice. România trebuie să reducă deficitul bugetar, să continue reformele asumate în fața Comisiei Europene și să asigure finanțarea investițiilor, în condițiile în care creșterea prețurilor a afectat puterea de cumpărare a populației.

Deși programul de guvernare al Cabinetului Luca Niculescu este ambițios, finanțarea multora dintre măsurile promise rămâne incertă în condițiile în care ultimele luni ale anului aduc, în mod tradițional, presiuni suplimentare asupra bugetului, iar statul trebuie să acopere atât cheltuielile curente, cât și obligațiile de plată acumulate.

În plus, România continuă să se împrumute la dobânzi ridicate, ceea ce face tot mai costisitoare finanțarea deficitului și refinanțarea datoriei publice. În aceste condiții, rămâne de văzut câte dintre promisiunile noului Guvern vor putea fi puse efectiv în practică și câte vor fi amânate din lipsa banilor.

Ce promite noul Guvern Luca Niculescu

Pensiile ar urma să fie indexate din 2027. Salariile bugetarilor, reglementate printr-o nouă lege

Una dintre principalele promisiuni ale noului Guvern este reluarea indexării pensiilor din 2027, după perioada de restricții bugetare.

„Pensiile vor fi indexate începând cu 2027, cu prudență și în limitele traiectoriei deficitului, iar pensionarii cu pensii mici, familiile cu venituri reduse și gospodăriile afectate de costul energiei vor beneficia de sprijin țintit”, a declarat premierul la votul de învestire.

Programul prevede o indexare prudentă, în limita resurselor disponibile și cu respectarea angajamentelor de reducere a deficitului. Luca Niculescu a anunțat anterior că intenționează să acorde prioritate pensionarilor cu venituri mici, cei mai afectați de inflație și de scumpirea costului vieții.

În privința salariilor, Executivul promite reluarea negocierilor pentru noua lege a salarizării unitare în sectorul public. Obiectivul declarat este eliminarea diferențelor nejustificate dintre angajații statului și introducerea unor reguli mai clare de remunerare.

Programul include și actualizarea anuală a salariului minim, în funcție de indicatorii economici și de mecanismele de consultare cu partenerii sociali.

Schimbări de taxe de la 1 ianuarie 2027

Noul Guvern promite menținerea principiului cotei unice de impozitare și eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, cunoscut sub denumirea IMCA, începând cu 1 ianuarie 2027.

Măsura este prezentată ca parte a unui pachet de relansare economică, prin care Executivul urmărește încurajarea investițiilor și reducerea poverii fiscale pentru mediul de afaceri.

„Păstrăm cota unică, eliminăm impozitul minim pe cifra de afaceri și deschidem schemele de relansare pentru producția în țară”, a declarat Niculescu în Parlament.

În același timp, Guvernul intenționează să reformeze ANAF, prin digitalizarea controalelor, utilizarea unor sisteme de analiză a riscului fiscal și îmbunătățirea colectării taxelor.

Programul include și modificarea sistemului de impozitare a proprietăților, prin trecerea graduală către o evaluare mai apropiată de valoarea de piață. O asemenea schimbare ar putea influența impozitele plătite de proprietarii de locuințe și terenuri, însă efectele concrete vor depinde de legislația care va fi adoptată.

Reformă în administrație. Instituții comasate și reduceri ale cheltuielilor

O altă promisiune importantă este reorganizarea aparatului administrativ. Guvernul propune evaluarea instituțiilor publice în primele șase luni de mandat, urmată de măsuri de comasare, reorganizare sau eliminare a structurilor considerate redundante. Obiectivul asumuat este reducerea cheltuielilor de funcționare și simplificarea serviciilor oferite cetățenilor.

„Statul își va reduce mai întâi propriile cheltuieli și risipa din agenții și companii de stat înainte de a cere ceva în plus contribuabililor corecți”, a afirmat Niculescu.

Programul prevede și reducerea birocrației pentru companii, cu o țintă de diminuare a sarcinilor administrative cu cel puțin 25% și a duratei procedurilor de autorizare cu cel puțin 30%, raportat la situația de la începutul mandatului.

Poliția Română și Poliția de Frontieră, vizate de reorganizare

Schimbări sunt pregătite și la Ministerul Afacerilor Interne, condus acum de Marian Neacșu de la PSD.

Programul de guvernare prevede reorganizarea unor structuri ale ministerului, inclusiv în zona Poliției Române și a Poliției de Frontieră, pentru reducerea suprapunerilor administrative și eficientizarea activității.

O altă direcție este simplificarea serviciilor pentru cetățeni, inclusiv a procedurilor legate de documente, permise de conducere și înmatriculări.

Aceste modificări nu intră automat în vigoare odată cu instalarea Guvernului. Ele vor necesita acte normative și măsuri administrative distincte.

România la peste 2.000 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres până în 2028

La capitolul infrastructură, noul Executiv își propune ca România să depășească pragul de 2.000 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres până în 2028.

Ținta presupune continuarea lucrărilor la marile proiecte rutiere și accelerarea investițiilor finanțate din fonduri europene și de la bugetul de stat.

Guvernul promite și modernizarea infrastructurii feroviare, precum și îmbunătățirea legăturilor de transport dintre regiunile țării.

Investiții în energie și dezvoltarea exploatării gazelor din Marea Neagră

Programul de guvernare stabilește ca obiectiv dezvoltarea unor capacități noi de producție a energiei de aproximativ 5.800 MW până la sfârșitul anului 2027.

Dintre acestea, aproximativ 3.600 MW ar urma să provină din surse regenerabile, iar alte 2.200 MW din centrale pe gaze.

Guvernul mizează și pe valorificarea rezervelor de gaze naturale din Marea Neagră, precum și pe continuarea proiectelor nucleare de la Cernavodă.

Executivul consideră că investițiile în producția internă ar putea contribui la reducerea dependenței energetice și la stabilizarea prețurilor, fără ca programul să garanteze o anumită reducere a facturilor.

Sănătate, educație și sprijin pentru familii

În domeniul sănătății, programul pune accent pe prevenție, dezvoltarea serviciilor medicale în ambulatoriu și îmbunătățirea accesului la tratament.

În educație, Guvernul promite extinderea programului „Masă sănătoasă”, modernizarea infrastructurii școlare și continuarea digitalizării.

Pentru familii, printre obiective se numără sprijinirea accesului la tratamente de fertilizare in vitro, printr-un program destinat unui număr de până la 10.000 de beneficiari anual.

Primele termene-limită ale Guvernului Niculescu

Dincolo de promisiunile pe termen mediu, noul Executiv va trebui să ia rapid decizii privind finanțele publice.

PSD a stabilit, în cadrul condițiilor politice pentru susținerea Cabinetului, o serie de termene apropiate. Până la 1 noiembrie sunt așteptate clarificări privind situația deficitului, obligațiile bugetare restante și finanțarea serviciilor publice.

Un alt termen important este 1 decembrie 2026, până la care Guvernul s-a angajat politic să prezinte proiectul bugetului pentru 2027.

Publicat
Din categoria Politic