Atac la școala din Bistrița: Profesoara și șase elevi au ordine de protecție provizorii

Polițiștii din Bistrița au luat noi măsuri după un atac cu cuțitul, înregistrat luni la o școală din oraș.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au emis ordine de protectie provizorii extinse, cu monitorizare electronică, cu privire la 7 persoane, profesoara și 6 elevi”, a transmis miercuri IPJ Bistrița-Năsăud.

Ordinele au fost emise în cursul zilei de marți.

De asemenea, polițiștii anunță că suspectul în acest caz de atac, elevul de 13 ani, se află în continuare internat la o clinică de specialitate.

Luni dimineața, adolescentul de 13 ani, elev în clasa a VII-a a atacat cu un cuțit o profesoară și un coleg.

Cei doi au fost duși la spital. Elevul de 12 ani a primit îngrijiri medicale și a fost externat.

Profesoara de 28 de ani a fost operată. Marți, reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență au anunțat că aceasta este internată la Secția Chirurgie generală și că este stabilă. „Pacienta este conștientă, cooperantă, cu evoluție favorabilă și beneficiază de tratament și supraveghere medicală”, potrivit sursei citate.

Incidentul a provocat reacții în România. Fostul ministru al Educației, Mihai Dimian, a cerut protecție penală specială pentru profesorii agresați, iar sindicatele au solicitat măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli.

Publicat
Din categoria Politic