VIDEO Vasile Tofan l-a invitat la Chișinău pe noul premier al României, Luca Niculescu

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a avut o convorbire telefonică cu noul premier al României, Luca Niculescu, pe care l-a felicitat pentru preluarea mandatului. Cei doi urmează să se întâlnească la Chișinău în perioada următoare.

Discuțiile au vizat continuarea proiectelor comune în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului, inclusiv renovarea grădinițelor, construcția podurilor și dezvoltarea conexiunilor energetice.

„Pentru Republica Moldova, România înseamnă un partener de încredere și sprijin constant în parcursul nostru european. Vreau să ducem această cooperare mai departe, cu rezultate concrete pe ambele maluri ale Prutului. Avem mult de lucru împreună și un obiectiv care ne unește: să ne regăsim în aceeași familie europeană”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul Republicii Moldova a subliniat necesitatea dezvoltării legăturilor dintre comunitățile celor două țări, atragerii investițiilor și consolidării conexiunilor Republicii Moldova cu România și Uniunea Europeană.

Data exactă a vizitei premierului român la Chișinău nu a fost anunțată.