
Eurodeputatul Siegfried Mureșan a fost reales marți seară vicepreședinte al grupului Partidului Popular European. Liberalul a obținut al doilea cel mai bun rezultat dintre cei zece vicepreședinți aleși, cu 152 de voturi, scrie Antena3.ro.
Grupul PPE este cel mai mare și mai influent grup politic din Parlamentul European.
„Le mulțumesc colegilor care mi-au acordat astăzi (marți – n. r.), pentru a patra oară consecutiv, votul și încrederea lor. Apreciez mult sprijinul colegilor europarlamentari din PNL, care mi-au susținut candidatura, și le mulțumesc și europarlamentarilor UDMR, partid membru al PPE, pentru susținere și pentru colaborarea foarte bună pe care o avem în cadrul PPE”, a postat Mureșan pe rețelele sociale.
El a adăugat că rezultatul este important nu doar pentru el, ci și pentru România.
„Țara noastră va continua să aibă o voce puternică la masa la care cel mai mare grup politic european își stabilește prioritățile și pozițiile. De șapte ani sunt vicepreședinte al Grupului PPE și, în toată această perioadă, am folosit această poziție pentru a apăra interesele României”, a afirmat Mureșan.
El susține că, împreună cu ceilalți eurodeputați din PNL, a obținut sprijinul grupului PPE pentru mai mulți bani acordați României ca prefinanțare prin PNRR și s-a asigurat că fondurile din program finanțează prioritățile României, precum infrastructura de transport, de exemplu.
„Aceste rezultate arată un lucru simplu: România câștigă atunci când este reprezentată în Europa la cel mai înalt nivel. În noul mandat, voi continua să pun prioritățile României pe agenda celui mai mare grup politic din Parlamentul European, dar voi ține cont și de prioritățile colegilor din celelalte state membre. Fiindcă așa se obțin majorități la nivel european”, a afirmat Mureșan.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier de președintele Nicușor Dan în septembrie, însă guvernul propus de el nu a reușit să obțină votul de încredere al Parlamentului. Cabinetul Mureșan a primit 182 de voturi „pentru” și 15 „împotrivă”, sub pragul de 233 de voturi necesare pentru învestire.
Articolul Siegfried Mureșan – reales vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European apare prima dată în Realitatea.md.