În timp ce autoritățile pregătesc reforma administrativ-teritorială, care presupune regionalizarea țării și eliminarea actualelor raioane, Guvernul a aprobat astăzi, 21 octombrie 2026, crearea a 34 de agenții teritoriale pentru educație, subordonate direct Ministerului Educației și Cercetării.
Noile structuri vor avea personalitate juridică, directori, bugete și personal propriu. Pentru funcționarea acestora sunt prevăzute 825 de unități de personal, iar cheltuielile vor fi acoperite din bugetul de stat.
Potrivit notei de fundamentare, numai pentru pregătirea funcționării a 32 de agenții, în anul 2026 sunt estimate cheltuieli suplimentare de aproximativ 7,5 milioane de lei, dintre care 4,5 milioane de lei pentru personal.
Pentru funcționarea celor 34 de agenții, Ministerul Educației estimează cheltuieli anuale de personal de aproximativ 156,6 milioane de lei, calculate la nivelul salarial din 2025. Această sumă nu reprezintă însă un cost suplimentar integral, deoarece noile agenții vor prelua atribuțiile și o parte dintre angajații structurilor existente.
În prezent, direcțiile raionale și municipale de învățământ și subdiviziunile care urmează să fie reorganizate au aproximativ 1 433 de unități de personal. Prin reformă, numărul acestora va fi redus la 825, fără a include personalul responsabil de transportul școlar și de căminele pentru elevi.
Cele 34 de agenții vor fi organizate în mare parte în limitele actualelor raioane, deși Guvernul intenționează să modifice organizarea administrativ-teritorială a țării.
Agențiile vor prelua de la consiliile raionale și municipale administrarea școlilor primare, gimnaziilor, liceelor și instituțiilor de învățământ special. Acestea vor gestiona inclusiv finanțarea instituțiilor, personalul, patrimoniul și transportarea elevilor.
Directorii noilor structuri vor fi selectați prin concurs și numiți pentru mandate de cinci ani, cu posibilitatea exercitării a cel mult două mandate.
Transferul instituțiilor de învățământ va avea loc de la 1 ianuarie 2027 în 32 de unități administrativ-teritoriale, iar în municipiile Chișinău și Bălți, de la 1 ianuarie 2028.
Grădinițele și instituțiile extrașcolare vor rămâne în administrarea autorităților publice locale.