Drumarii au intervenit pe aproximativ 13 sectoare de drum național din raioanele Ștefan Vodă, Anenii Noi, Fălești și Ialoveni, în urma precipitațiilor din ultimele zile. Lucrările au avut drept scop evacuarea apelor pluviale și menținerea circulației în condiții de siguranță.
Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor, intervențiile au vizat mai multe localități, printre care Purcari, Olănești, Cioburciu, Hitrești și Malcoci. Pe drumurile M2, R26, R17, G103, G70, G63, G106 și G114, echipele au curățat șanțurile și podețele, au evacuat apa acumulată și au înlăturat nămolul și crengile căzute pe carosabil.
În paralel, pe drumurile publice naționale continuă lucrările de întreținere curentă, inclusiv instalarea indicatoarelor rutiere, curățarea vegetației din zona de siguranță și profilarea părții carosabile.
Administrația Națională a Drumurilor anunță că monitorizează permanent starea rețelei naționale și intervine în funcție de necesități, pentru a menține infrastructura rutieră în condiții corespunzătoare și a spori siguranța participanților la trafic.