Mirabela Grădinaru, mesaj despre sănătatea mintală: Un copil care cere ajutor nu este slab. Un părinte care cere ajutor nu a eșuat

Mirabela Grădinaru a atras atenția asupra provocărilor cu care se confruntă copiii și adolescenții într-o lume în care tehnologia și rețelele sociale sunt omniprezente. Ea a susținut că discuția despre mediul digital nu ar trebui să se concentreze pe îndepărtarea copiilor de tehnologie. 

„Vorbim despre sănătatea mentală într-o epocă în care suntem mai conectați ca niciodată și, uneori, mai singuri ca niciodată. Suntem la câteva secunde distanță de orice informație, de orice om, de orice imagine. Pentru copiii noștri, lumea aceasta nu este una nouă. Este lumea în care s-au născut. Telefonul, tableta, rețelele sociale nu sunt pentru ei niște lucruri care au apărut la un moment dat în viață. Sunt pur și simplu parte din viață. De aceea cred că discuția noastră nu ar trebui să înceapă cu întrebarea cum îi ținem departe de tehnologie, ci poate cu una mai dificilă. Cum îi ajutăm să trăiască sănătos într-o lume în care tehnologia va fi mereu prezentă?”, a spus Mirabela Gradinaru, în deschiderea Conferinței  „Sănătatea mintală în era digitală”. 

Ce ascunde timpul petrecut pe telefon

Mirabela Grădinaru a vorbit și despre dificultățile părinților în stabilirea limitelor privind timpul petrecut de copii în fața ecranelor. Ea a subliniat că utilizarea excesivă a telefonului poate ascunde nevoi emoționale. 

„Uneori ceea ce noi vedem ca stă prea mult pe telefon poate însemna pentru el nevoia de a aparține unui grup, poate însemna comparație, poate însemna frica de a nu fi exclus, poate însemna singurătate sau poate fi, pur și simplu, locul în care încearcă să fugă pentru câteva ore de ceva ce îl apasă”, a continuat prima doamnă. 

Partenera șefului statului a evidențiat presiunea permanentă a expunerii și validării pe rețele de socializare, subliniind că rolul părintelui ar trebui să fie unul de factor de stabilitate emoțională. 

„Mi-ar plăcea că atunci când vorbim despre sănătatea mentală a copiilor și a adolescenților să nu vorbim doar despre ce trebuie să facă ei diferit. Să ne uităm și la lumea pe care am construit-o în jurul lor. O lume foarte rapidă, foarte zgomotoasă. O lume în care succesul este expus permanent, în care comparația este la un gest distanță.  În această lume, poate una dintre cele mai importante forme de protecție pe care le putem oferi unui copil este un loc în care nu trebuie să demonstreze nimic. Un loc în care poate spune e greu sau e frica sau pur și simplu nu știu ce se întâmplă cu mine și în care răspunsul nostru să nu fie imediat o lecție, o critică sau o soluție ci pentru început te ascult”, a continuat Grădinaru. 

Apel pentru destigmatizarea cererii de ajutor

În încheiere, Mirabela Grădinaru a pledat pentru destigmatizarea problemelor de sănătate mintală. 

„Înainte de toate, avem nevoie să facem din sănătatea mentală un subiect despre care se poate vorbi fără rușine. Pentru că un copil care cere ajutor nu este un copil slab. Un părinte care cere ajutor nu este un părinte care a eșuat. Și un om care spune că nu este bine nu ar trebui să simtă că trebuie să se ascundă”, a mai spus partenera de viață a președintelui. 

Publicat
Din categoria Politic