
Contractele pe termen lung ar putea oferi Republicii Moldova mai multe posibilități de negociere a prețului și a condițiilor de achiziție a gazelor naturale. Fostul vicepremier Andrei Spînu consideră că, pentru anul viitor, autoritățile ar trebui să schimbe abordarea privind procurarea gazelor, după lecțiile învățate în ultimii ani. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.
Potrivit lui, contractele pe termen lung permit negocierea unor clauze flexibile, inclusiv amânarea plăților sau reducerea volumelor în anumite situații, în funcție de evoluția pieței.
„Moldova niciodată aproape nu a avut un contract pe termen lung. Nici măcar cu Gazpromul. Chiar dacă socialiștii și Dodon încearcă să aiurească un pic, nu a avut, pentru că acel contract era renegociat în fiecare an. Era pe un an de zile”, a declarat Andrei Spînu.
Fostul vicepremier a comentat și contractul cu România pentru gazele din perimetrul Neptun Deep, care ar urma să intre în vigoare de anul viitor. El a spus că nu cunoaște clauzele acestuia, dar speră că acordul nu va fi legat exclusiv de cotațiile de pe piață, ceea ce ar face ca Republica Moldova să plătească, în esență, același preț de piață.
Spînu a afirmat că experiența ultimilor patru ani, începând din 2021, ar trebui să determine autoritățile să fie mai bine pregătite pentru eventualele schimbări de pe piața energetică.
În opinia sa, una dintre probleme a fost lipsa unei abordări preventive în achiziția gazelor, bazată pe presupunerea că situația va rămâne stabilă.
„Eu cred că a fost un fel de ignoranță. Știți cum la noi? Lasă că o să fie bine. Lasă că o să trecem”, a menționat acesta.
Andrei Spînu consideră că autoritățile ar trebui să analizeze din timp evoluțiile pieței și să identifice soluții pentru a cumpăra gaze la prețuri mai avantajoase, fără a miza exclusiv pe faptul că situația va rămâne favorabilă.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/andrei-spinu-contracte-gaze.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Spînu: Contractele pe termen lung ar oferi Moldovei mai multe pârghii de negociere a prețului la gaze apare prima dată în Realitatea.md.