Dan Perciun anunță următoarea etapă a reformei RESTART în educație

„Agențiile urmează a fi create în următoarele două săptămâni, iar din 1 ianuarie 2027 vor deveni pe deplin funcțional. Оbiectivul reformei RESTART este să ne asigurăm că fiecare copil, indiferent de locul unde își face studiile, beneficiază de acces la educație de calitate comparabilă, iar reforma urmărește îmbunătățirea și uniformizarea modului de administrare a școlilor noastre pe întreg teritoriul Republicii Moldova”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Transferul instituțiilor de învățământ către noile agenții se va face în două etape. În 32 de unități administrativ-teritoriale, acesta este prevăzut pentru 1 ianuarie 2027, iar în municipiile Chișinău și Bălți – pentru 1 ianuarie 2028. În UTA Găgăuzia, agenția teritorială urmează să fie creată de Adunarea Populară.

Cele 34 de agenții vor avea în total 825 de unități de personal, iar activitatea lor va fi finanțată din bugetul de stat, în limitele financiare existente. Grădinițele și instituțiile extrașcolare vor rămâne în subordinea autorităților publice locale.

ATE vor administra rețeaua școlară, resursele umane, finanțarea, patrimoniul instituțiilor, transportul elevilor și aspectele ce țin de calitatea și incluziunea educației. Directorii vor fi selectați prin concurs, pentru mandate de cinci ani, cu posibilitatea de a ocupa funcția de cel mult două ori.

Reforma urmărește reducerea diferențelor dintre raioane și municipii în ceea ce privește accesul la educație și calitatea studiilor, precum și aplicarea uniformă a politicilor educaționale la nivel național.

The post Dan Perciun anunță următoarea etapă a reformei RESTART în educație appeared first on LOGOPRESS.