Experții internaționali Herman von Hebel și Bernard Lavigne vor rămâne în Comisia de evaluare a procurorilor, în pofida faptului că modificările legislative care au permis numirea acestora cu votul majorității deputaților aleși au fost declarate neconstituționale. Precizarea a fost făcută joi, 22 octombrie, de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a spus că Legislativul este în așteptarea deciziei motivate a Curții Constituționale pentru a iniția ajustările care se impun.