Atletă de top la maraton, suspendată șase ani pentru dopaj și falsificarea unei prescripții medicale

Ruti Aga, în vârstă de 32 de ani, a fost testată pozitiv cu metilprednisolon după ce a câștigat semimaratonul Meishan Renshou, desfășurat în China, pe 15 martie 2026, potrivit unui comunicat remis joi de Unitatea de Integritate a Atletismului (AIU). Substanța este un glucocorticoid inclus în categoria S9 a listei de substanțe și metode interzise a Agenției Mondiale Antidoping (AMA), fiind interzisă în timpul competițiilor.

Pentru încălcarea regulilor antidoping prin prezența sau utilizarea substanței interzise, Aga a primit o suspendare de doi ani. AIU a adăugat însă alți patru ani după ce a stabilit că atleta a încercat să inducă în eroare anchetatorii și a prezentat o prescripție medicală falsificată, pretins emisă pentru tratamentul unei accidentări la genunchi.

Suspendarea totală de șase ani se calculează de la 10 septembrie 2026, data de la care sportiva era suspendată provizoriu.

Prescripție falsificată pentru justificarea testului pozitiv

Potrivit AIU, Aga a furnizat informații false în timpul unui interviu cu reprezentanții instituției, desfășurat la 21 aprilie 2026. Ulterior, la 4 mai, ea a prezentat un document despre care a susținut că dovedește existența unei prescripții pentru metilprednisolon, emisă în cadrul unei consultații medicale.

Investigația a stabilit că unitatea medicală menționată în document nu exista, iar persoana indicată drept medic era o rudă a sportivei, care nu avea drept de practică medicală.

Potrivit AIU, ruda a afirmat că folosise un carnet vechi de prescripții, provenit de la un fost loc de muncă. Unitatea medicală invocată a confirmat însă că persoana respectivă nu lucrase niciodată acolo și că documentul nu fusese emis de instituție.

Ruti Aga, câștigătoare la Tokyo și medaliată la maratoane majore

Ruti Aga s-a impus la maratonul de la Tokyo în 2019, după ce în anul precedent terminase cursa pe locul al doilea.

Etiopianca a obținut, de asemenea, clasări pe podium la maratonul de la Berlin și la cel de la New York.

La Berlin, Aga s-a clasat pe locul al treilea în 2016 și pe poziția secundă în 2017 și 2018. În 2019, atleta a ocupat locul al treilea la maratonul de la New York.

Înainte de anunțarea suspendării, Ruti Aga ocupa locul 32 în clasamentul mondial la maraton feminin, cu 1.262 de puncte. Atleta etiopiană are un record personal de 2:18:09, stabilit în 2023, la maratonul de la Dongying și egalat în anul următor, la Dubai.

Publicat
Din categoria Politic