„Mulțumim fraților din Moldova.” Mitropolitul Longhin, după ce localnici din Soroca l-au salvat pe refugiatul bătut de grăniceri ucraineni pe Nistru: „Așa au fost omorâți și copiii mei”

Înaltpreasfințitul Longhin (Mihail Jar), Mitropolit de Bănceni, vicar al Eparhiei de Cernăuți și Bucovina, le-a mulțumit cetățenilor moldoveni care l-au salvat pe ucraineanul atacat pe Nistru, de doi grăniceri ucraineni, la 15 octombrie. „Dumnezeu să vă binecuvânteze și să fiți în continuare alături de noi! Așa au fost omorâți și copiii mei!”, a menționat mitropolitul, într-o postare pe pagina Mănăstirii Bănceni.