Șapte zile pe scurt – Newsletter IPN

Retrospectiva săptămânii 19-25 octombrie. Cele mai importante știri din fluxul IPN

Noile prevederi fiscale, aprobate de Parlament

Noile prevederi fiscale propuse pentru 2027, care vizează ajustarea scutirilor fiscale, a cotelor de impozitare și a regimului TVA, au fost aprobate în lectură finală de Parlament. Proiectul de lege a fost susținut doar de deputații majorității parlamentare, în timp ce opoziția a criticat pachetul fiscal.

Importurile de cărbune au scăzut cu 19%

Republica Moldova a importat aproximativ 77 de mii de tone de cărbune în perioada ianuarie-octombrie, cu 19% mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut. Ministrul energiei, Dorin Junghietu, explică scăderea prin cererea de pe piață și dificultățile logistice, inclusiv cele legate de transportul prin Marea Neagră și situația din Ucraina. Cele mai mari cantități au venit din România, Turcia și Ucraina, iar prețurile pentru sezonul rece vor depinde de evoluția pieței.

Autorizația de mediu a uzinei din Râbnița a expirat

Autorizația de mediu a Uzinei Metalurgice din Râbnița a expirat și nu va mai fi prelungită automat, întreprinderea fiind obligată să obțină o autorizație integrată de mediu. În lipsa acesteia, uzina nu mai are dreptul de a importa și exporta, însă poate continua producția dacă dispune de materie primă sau își poate vinde produsele pe piața locală. Procedura de obținere a noii autorizații a fost inițiată anul trecut, iar documentele depuse urmează să fie verificate de autoritățile competente.

APP relansează privatizarea a patru întreprinderi de stat

Agenția Proprietății Publice va relansa privatizarea a patru întreprinderi de stat — „Hotelul Zarea”, „Izomer”, „Știința” și editura „Lumina” — după ce la licitațiile precedente nu au fost depuse cereri de participare. La pregătirea noilor proceduri vor fi luate în considerare observațiile potențialilor investitori, pentru a atrage capital privat și a susține dezvoltarea întreprinderilor.

Maia Sandu, în prima sa vizită oficială în Ungaria

Președinta Maia Sandu efectuează, prima sa vizită oficială în Ungaria, la invitația premierului Péter Magyar. Șefa statului participă la evenimentele dedicate împlinirii a 70 de ani de la Revoluția Maghiară și va avea întrevederi cu președintele András Baka și cu premierul Péter Magyar.

Premierul Tofan merge în Ucraina

Premierul Vasile Tofan merge în Ucraina, unde va discuta despre cooperarea bilaterală, inclusiv în domeniul energetic și posibilitatea importului de gaze naturale. Potrivit lui, Ucraina dispune de surplus de gaze, iar cele două țări caută soluții reciproc avantajoase. Pe agenda discuțiilor se mai află comerțul, apa și securitatea. Totodată, Republica Moldova continuă să caute surse alternative de aprovizionare și contracte avantajoase, inclusiv cu Azerbaidjan, Qatar și Turkmenistan.

34 de agenții teritoriale vor prelua administrarea școlilor

Guvernul a aprobat crearea a 34 de agenții teritoriale pentru educație, care vor prelua administrarea școlilor primare, gimnaziilor și liceelor de la autoritățile locale, începând cu 1 ianuarie 2027, iar în Chișinău și Bălți – din 2028. Noile structuri vor gestiona finanțarea, personalul, patrimoniul și monitorizarea calității educației, având un efectiv total de 825 de angajați. Grădinițele și instituțiile extrașcolare vor rămâne în gestiunea autorităților locale, iar în Găgăuzia agenția va fi creată conform procedurilor autonome ale regiunii.

CSJ respinge recursul organizației „Eurasia”

Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul organizației ruse „Eurasia” împotriva hotărârii Curții de Apel Centru, prin care aceasta a fost declarată extremistă. Instanța supremă a calificat recursul vădit neîntemeiat, iar încheierea este irevocabilă. În motivarea deciziei, CSJ a menționat că argumentele organizației nu au demonstrat existența unor erori evidente în aprecierea probelor sau a unor încălcări care să justifice casarea hotărârii.

Fondul de convergență, în consultări publice

Proiectul regulamentului Fondului de convergență a fost lansat în consultări publice. Documentul are drept scop de a reduce decalajele economice și sociale dintre cele două maluri ale Nistrului. Fondurile ar putea susține infrastructura, educația, serviciile medicale și sociale, protecția persoanelor vulnerabile și dezvoltarea mediului de afaceri din regiunea transnistreană. Resursele vor proveni din încasări vamale, TVA, accize și contribuții externe, fără stabilirea unei sume totale fixe.

Miting cu participare forțată la Tiraspol

La Tiraspol a fost organizat un miting împotriva pretinselor „presiuni” economice exercitate de Chișinău. În ajunul manifestației, mai mulți angajați ai instituțiilor publice, profesori și studenți au reclamat că sunt constrânși să participe. Potrivit sesizărilor, unii ar fi fost amenințați cu sancțiuni disciplinare, concedierea sau probleme la examene în cazul refuzului. Biroul Politici de Reintegrare a calificat manifestația drept o manipulare politică, menită să creeze impresia că administrația de la Tiraspol beneficiază de susținerea populației și să acuze Chișinăul de presiuni economice.

Premierul îndeamnă găgăuzii să voteze liber

Premierul Vasile Tofan a îndemnat locuitorii Găgăuziei să participe la alegerile din 15 noiembrie și să-și aleagă liber reprezentanții, fără influențe financiare sau manipulare. Acesta a subliniat necesitatea cooperării cu autorități regionale competente și a evidențiat investițiile în regiune, precum și granturile acordate companiilor în perioada 2022–2025. Printre prioritățile de dezvoltare au fost menționate modernizarea drumurilor, extinderea accesului la apă și canalizare și susținerea economiei locale.

Instituțiile sociale din Chișinău, conectate la încălzire

Instituțiile sociale din municipiul Chișinău, inclusiv școlile, grădinițele și spitalele, încep să fie conectate la agentul termic, după ce primarul general Ion Ceban a semnat dispoziția în acest sens. Blocurile locative, instituțiile publice și agenții economici pot solicita conectarea la încălzirea centralizată, cu condiția ca instalațiile să fie pregătite pentru utilizare.

Noul premier al României, felicitat de Chișinău

Premierul Vasile Tofan l-a felicitat pe omologul său român, Luca Niculescu, cu ocazia învestirii în funcție și l-a invitat la Chișinău. Cei doi au discutat despre continuarea proiectelor comune și extinderea cooperării economice și energetice. Și președinta Maia Sandu i-a transmis felicitări noului premier român. Luca Niculescu este așteptat la Chișinău la începutul săptămânii viitoare, în prima sa vizită externă în calitate de premier, urmând să se întâlnească cu conducerea țării.

The post Șapte zile pe scurt – Newsletter IPN appeared first on ipn.md.