Un aparat de zbor fără pilot a traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, deplasându-se dinspre Ucraina spre regiunea transnistreană. Ulterior, acesta a dispărut de pe sistemele de monitorizare în apropierea localității Pepeni, raionul Sângerei. În urma incidentului, spațiul aerian din zona centrală a țării a fost închis timp de șapte minute, transmite IPN.
Potrivit Centrului Operații Aeriene al Armatei Naționale, aparatul a fost detectat la ora 13:59, în timp ce traversa spațiul aerian național din direcția localității Verhnia Slobidka, regiunea Vinița din Ucraina, spre localitatea Frunzăuca din regiunea transnistreană.
Ministerul Apărării precizează că la ora 14:10, aparatul a dispărut de pe sistemele de monitorizare a spațiului aerian, în apropiere de Pepeni. Tot atunci, spațiul aerian din zona centrală a țării a fost închis, fiind redeschis la ora 14:17.
Centrul Operații Aeriene continuă să monitorizeze spațiul aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.
The post Un aparat de zbor fără pilot a intrat neautorizat în spațiul aerian al țării appeared first on ipn.md.