Alexandru Flenchea: Mitingurile de la Tiraspol sunt folosite pentru protejarea intereselor oligarhilor locali

Mitingul organizat la Tiraspol este folosit de grupările de afaceri din regiune pentru a-și proteja interesele economice. De această părere este fostul vicepremier pentru reintegrare Alexandru Flenchea, care a declarat pentru IPN că oamenii sunt mobilizați în scopuri ce nu reflectă nevoile reale ale locuitorilor din stânga Nistrului. În opinia sa, autoritățile de la Chișinău trebuie să acționeze mai hotărât pentru soluționarea conflictului transnistrean.

Alexandru Flenchea susține că pe malul stâng există o masă critică de oameni nemulțumiți de abuzuri și de nerespectarea legii, care își doresc reintegrarea. „Oligarhii locali, care controlează totul în regiune, din nou utilizează oamenii ca să-și protejeze interesele de afaceri”, a declarat directorul organizației Inițiative pentru Pace, menționând că această practică persistă încă din anii ’90.

Fostul vicepremier consideră că autoritățile de la Chișinău trebuie să treacă de la declarații la acțiuni concrete și să abordeze aspectele politice și de securitate ale conflictului. El a subliniat că integrarea economică și socială a regiunii este importantă, dar nu poate înlocui soluționarea politică.

„Nu mai putem amâna rezolvarea politică, trebuie abordate subiectele politice și de securitate”, a spus expertul. În opinia sa, lipsa de determinare și prioritățile concurente au făcut ca problema reintegrării să fie amânată de mai multe guvernări. Flenchea a atras atenția și asupra numărului redus de angajați ai instituțiilor responsabile de reintegrare, care, potrivit lui, se ridică la aproximativ 15 persoane.

Referindu-se la alegerile pentru funcția de lider al regiunii transnistrene, fostul vicepremier a afirmat că nu le consideră un exercițiu electoral autentic, ci un ritual menit să legitimeze o persoană desemnată anterior să conducă regiunea. „Nu văd alegeri, să fim serioși”, a spus acesta, susținând că în regiunea transnistreană nu a existat un proces electoral autentic de la începutul anilor ’90.

Vineri, la Tiraspol a fost organizat un miting împotriva pretinselor „presiuni” economice exercitate de Chișinău. În ajunul manifestației, mai mulți angajați ai instituțiilor publice, profesori și studenți au reclamat că sunt constrânși să participe, unii fiind amenințați cu sancțiuni disciplinare, concedierea sau probleme la examene. Biroul Politici de Reintegrare a calificat manifestația drept o manipulare politică, menită să creeze impresia că administrația de la Tiraspol se bucură de sprijinul populației și să acuze Chișinăul de presiuni economice.

The post Alexandru Flenchea: Mitingurile de la Tiraspol sunt folosite pentru protejarea intereselor oligarhilor locali appeared first on ipn.md.