Piața serviciilor de taxi a crescut rapid în ultimii ani. Ioniță: „Platformele digitale au scos acest sector din economia informală”

Piața serviciilor de taxi din Republica Moldova a înregistrat o creștere spectaculoasă în ultimii ani, iar în 2026 ar putea ajunge la aproape două miliarde de lei, comparativ cu aproximativ 300 de milioane de lei în urmă cu cinci ani. Unul dintre principalii factori care au contribuit la această evoluție este trecerea activității din economia tenebră în cea oficială, datorită dezvoltării platformelor digitale, consideră expertul economic Veaceslav Ioniță.