Unde poți schia mai ieftin lângă România. Două stațiuni, în topul The Times

The Times atrage atenția asupra creșterii costurilor unei vacanțe la schi, de la închirierea echipamentului și tichetele pentru instalațiile de transport pe cablu până la cazare. Publicația prezintă alternative europene care oferă experiențe de schi la prețuri mai accesibile decât destinații cunoscute precum Val d’Isère sau Courchevel.

„La urma urmei, nu mesele la restaurante cu stele Michelin sau transferurile cu elicopterul sunt cele care fac schiul minunat, ci simpla plăcere de a coborî în viteză pe munte alături de familie și prieteni”, scriu jurnaliștii britanici.

Pamporovo și Borovets, ambele din Bulgaria, sunt incluse în selecție ca opțiuni potrivite pentru începători, cu pachete de vacanță accesibile.

Pamporovo se află în sudul Bulgariei, în Munții Rodopi. Aceasta este recomandată în special începătorilor.

„Pistele sale modeste, mărginite de copaci, sunt prea scurte și prea line pentru a satisface majoritatea schiorilor de nivel intermediar, cu atât mai puțin pe cei avansați și pe snowboarderi. Dar sunt exact ceea ce au nevoie începătorii, mai ales când sunt combinate cu lecțiile oferite de școala de schi din zonă”, se arată în articol.

Borovets, plin de viață

Despre Borovets, jurnaliștii britanici spun că este „plin de viață” și că are și pârtii abrupte, perfecte pentru schiorii de nivel intermediar. The Times susține că tariful pentru o zi cu un instructor este de aproximativ trei ori mai mic decât în Austria.

O altă destinație relativ aproape de România, recomandată în articol, este Alpbach, în Austria, „un sat cu clădiri joase, unde grinzile vechi scârțâie în lumina soarelui, iar ritmul de viață este liniștit”.

Recomandările jurnaliștilor britaici mai includ stațiuni din Franța, Italia și Finlanda.

Recomandarea vine în contextul în care costul unei vacanțe de iarnă poate varia considerabil în funcție de stațiune, perioadă, cazare, echipament și accesul la instalațiile de transport pe cablu. Alegerea unei destinații mai puțin costisitoare și rezervarea din timp sunt printre modalitățile prin care turiștii își pot reduce cheltuielile.

Publicat
Din categoria Politic