Raluca Turcan, cinci proiecte pentru protecția minorilor: Este în joc siguranța, poate chiar viața copiilor noștri

Într-o postare pe Facebook, aceasta invocă, luni, incidentele violente din școli și datele Ministerului Afacerilor Interne, potrivit cărora au fost înregistrate peste 2.500 de fapte penale în unitățile de învățământ în anul școlar 2025-2026.

„Decizia trebuie să vină, proiectele trebuie dezbătute și votate de urgență!”, a transmis Raluca Turcan, susținând că siguranța elevilor trebuie să fie o prioritate.

Cinci proiecte legislative pentru protecția minorilor

Raluca Turcan a prezentat cinci inițiative legislative care vizează combaterea violenței în școli, limitarea accesului minorilor la rețelele sociale și protejarea copiilor de publicitatea online la jocurile de noroc.

Primul proiect urmărește combaterea violenței în școli prin interzicerea utilizării telefoanelor mobile și a altor dispozitive electronice pe durata cursurilor, de la nivel preșcolar până la liceu. Inițiativa prevede depozitarea dispozitivelor în spații special amenajate, monitorizare audio-video în incinta unităților de învățământ și consiliere școlară și psihologică pentru copiii implicați în acte de violență. Potrivit deputatei, proiectul este blocat în Senat.

O altă inițiativă prevede ca minorii sub 16 ani să își poată crea conturi pe rețelele sociale numai cu acordul părinților. Proiectul a fost adoptat de Senat și așteaptă rapoartele comisiilor de specialitate din Camera Deputaților.

Un al treilea proiect vizează protecția minorilor pe marile platforme online. Printre măsurile propuse se numără verificarea obligatorie a vârstei utilizatorilor, activarea controlului parental și aplicarea unor amenzi cuprinse între 0,5% și 3% din cifra de afaceri globală, de către ANCOM și CNA. Și această inițiativă a fost adoptată de Senat, dar așteaptă rapoartele comisiilor parlamentare.

Turcan a menționat și o propunere legislativă alternativă, care prevede interzicerea accesului la rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani. Potrivit acesteia, proiectul este blocat în Senat, unde așteaptă raportul comisiilor competente.

Cea de-a cincea inițiativă se referă la publicitatea online pentru jocurile de noroc. Proiectul prevede interzicerea difuzării acesteia în intervalul orar 6:00-24:00, după modelul regulilor aplicate televiziunilor, precum și interzicerea participării influencerilor, sportivilor și vedetelor în reclame la jocuri de noroc. Inițiativa a fost adoptată de Senat și așteaptă rapoartele comisiilor din Camera Deputaților.

Turcan acuză tergiversarea proiectelor

Deputata liberală a respins politizarea subiectului și a afirmat că protecția copiilor trebuie să depășească interesele partidelor.

„Nu există copii ai PNL, ai PSD sau ai USR. Există copiii României, care merg dimineața la școală și au dreptul să se întoarcă acasă în siguranță”, a scris aceasta.

Raluca Turcan a cerut explicații pentru întârzierea dezbaterii inițiativelor și a ridicat întrebări cu privire la eventualele interese care ar putea beneficia de pe urma blocării proiectelor, făcând referire în special la industria jocurilor de noroc.

„Voi lupta neobosit pentru ca aceste proiecte să fie adoptate! E în joc siguranța, poate chiar viața copiilor noștri”, a transmis deputata în încheierea postării.

Publicat
Din categoria Politic