Republica Moldova și Cipru își consolidează relațiile bilaterale și cooperarea pentru aderarea Moldovei la UE

Republica Moldova și Cipru își propun consolidarea relațiilor bilaterale și cooperarea în procesul de aderare al Moldovei la Uniunea Europeană. Subiectul a fost discutat la Nicosia de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, și președintele cipriot Nikos Christodoulides, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, discuțiile au vizat agenda europeană a Republicii Moldova și următorii pași în procesul de aderare. Vicepremierul a menționat susținerea Ciprului și a reiterat angajamentul autorităților de la Chișinău de a continua reformele necesare integrării europene.

„Ciprul cunoaște din propria experiență beneficiile pe care le aduce apartenența la UE și transformările economice care aduc schimbări concrete în viața oamenilor. Ne dorim ca și cetățenii noștri să aibă parte de aceleași oportunități și servicii de calitate”, a declarat Mihai Popșoi.

La rândul său, președintele Nikos Christodoulides a apreciat progresele înregistrate și a reconfirmat sprijinul Ciprului pentru parcursul european al țării. „Continuați cu același ritm reformele necesare aderării. Este șansa pe care trebuie să o valorificați, iar noi vă vom fi alături în acest parcurs”, a declarat președintele cipriot.

În cadrul întrevederii, oficialii au abordat și situația de securitate din regiune, consecințele războiului Rusiei împotriva Ucrainei, precum și provocările cu care se confruntă Republica Moldova în acest context. Mihai Popșoi efectuează o vizită oficială în Cipru în perioada 26-27 octombrie.

The post Republica Moldova și Cipru își consolidează relațiile bilaterale și cooperarea pentru aderarea Moldovei la UE appeared first on ipn.md.