Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, prima sa vizită oficială în Republica Moldova, unde se va întâlni cu președinta Maia Sandu, premierul Vasile Tofan și președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Discuțiile vor viza cooperarea bilaterală, proiectele comune și continuarea sprijinului României pentru Republica Moldova. Agenda include și o întrevedere cu reprezentanții companiilor românești care investesc în țara noastră, precum și o vizită la Stația Electrică Chișinău, parte a proiectului Linia Vulcănești–Chișinău.
Potrivit programului oficial, Luca Niculescu va avea, în prima parte a zilei, întrevederi cu reprezentanții Consulatului General și ai Ambasadei României la Chișinău, precum și cu ÎPS Antonie, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor. La ora 12:30, premierul român va discuta cu reprezentanții companiilor românești care desfășoară proiecte de investiții în Republica Moldova.
La ora 14:25, oficialul va fi întâmpinat de omologul său moldovean, Vasile Tofan, la sediul Guvernului. După întrevederea bilaterală și discuțiile în plen ale celor două delegații, cei doi premieri vor susține o conferință comună de presă, programată pentru ora 15:30.
La ora 16:15, cei doi oficiali vor vizita Stația Electrică Chișinău, situată în suburbia Brăila a capitalei. Ulterior, Luca Niculescu se va întâlni cu președinta Maia Sandu, la ora 17:00, și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, la ora 18:00.
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit la 20 octombrie, iar vizita în Republica Moldova este prima sa deplasare externă în calitate de prim-ministru.