Doi bărbați, de 25 și 31 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind suspectați de escrocherii prin intermediul unei presupuse companii de import și comercializare a automobilelor din China. Potrivit anchetatorilor, victimele ar fi fost prejudiciate cu sume cuprinse între 20 000 și 30 000 de euro.
Cazul a fost documentat de ofițerii Direcției de investigații „Centru”, ai Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice și cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu procurorii PCCOCS.
Conform anchetei, suspecții ar fi publicat anunțuri pe platforme comerciale și ar fi încheiat contracte fictive de vânzare-cumpărare a automobilelor, obținând astfel bani de la victime.
În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat telefoane mobile, calculatoare, contracte, recipise și alte înscrisuri care ar putea servi drept probe în dosar.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a eventualelor persoane implicate.