MAI: Au fost întărite dispozitivele de securitate și patrulare în apropierea obiectivelor cu profil de apărare. Apelul către cetățeni

Ministerul de Interne transmite, luni seară, că situaţia operativă este sub control, iar structurile operative cooperează strâns cu alte instituții şi cu partenerii internaţionali din cadrul NATO şi UE, pentru identificarea timpurie, prevenirea şi neutralizarea oricăror tentative de sabotaj ori destabilizare. Instituţia precizează că au fost intensificate dispozitivele de securitate şi patrulare în apropierea infrastructurilor critice, a platformelor industriale cu profil de apărare, a căilor majore de transport şi a marilor depozite logistice. Cu toate acestea, MAI face apel la operatorii economici şi la cetăţeni să „manifeste o vigilenţă civică sporită” şi să semnaleze orice activitate suspectă în zone sensibile.

Publicat
Din categoria Politic