Noah Wyle, desemnat cel mai sexy bărbat în viață în 2026. Reacția starului din „ER”: „Am crezut că e o farsă”

Actorul a mărturisit că inițial a crezut că vestea este o glumă și că nu s-ar fi așteptat vreodată să primească această distincție, notează Variety.

Titlul vine într-o perioadă de revenire spectaculoasă în prim-plan pentru Wyle, care interpretează din nou un medic într-un serial de succes, „The Pitt”, rol care i-a adus importante premii de televiziune.

Noah Wyle: „Am crezut că e o farsă”

Actorul a declarat pentru People că a fost surprins când a aflat că a fost ales pentru ediția din 2026.

„Am crezut că sună ca o farsă”, a spus Wyle, adăugând că nu și-ar fi imaginat „nici într-un milion de ani” că va primi o asemenea distincție.

Pentru o mare parte a publicului, numele lui Noah Wyle rămâne legat de „ER – Spitalul de urgență”, unul dintre cele mai cunoscute seriale medicale din istoria televiziunii americane.

Wyle l-a interpretat pe John Carter, personaj prezentat inițial ca student la medicină și care ulterior devine medic. Din distribuția serialului au mai făcut parte George Clooney, Anthony Edwards, Sherry Stringfield și Julianna Margulies.

Rolul i-a adus lui Wyle cinci nominalizări la premiile Emmy și trei nominalizări la Globurile de Aur, chiar dacă actorul nu a reușit să câștige atunci aceste trofee.

George Clooney îl „nominalizase” în glumă

Alegerea făcută de People vine după ce George Clooney, fostul său coleg din „ER”, făcuse o predicție în glumă la începutul anului.

În ianuarie, la AARP Movies for Grownups Awards, Clooney sugerase că ar trebui creată o ediție intitulată „Cel mai sexy bărbat încă în viață” și îl propusese pe Noah Wyle drept primul candidat.

„Când voi fi mare, vreau să fiu Noah Wyle”, glumise Clooney.

Câteva luni mai târziu, Wyle a primit chiar titlul „Cel mai sexy bărbat în viață”.

Revenire spectaculoasă cu „The Pitt”

La 16 ani după difuzarea finalului „ER”, în 2009, Noah Wyle a revenit într-un decor medical în producția HBO „The Pitt”.

De această dată, actorul îl interpretează pe Dr. Michael „Robby” Robinavitch, un medic coordonator marcat de presiunile activității din spital.

Rolul i-a adus lui Wyle Globul de Aur pentru cea mai bună interpretare masculină într-un serial dramatic în 2026, potrivit Variety. Actorul a obținut, de asemenea, două premii Emmy consecutive pentru cel mai bun actor într-un serial dramatic, în 2025 și 2026.

Cel de-al treilea sezon al serialului „The Pitt” este programat să debuteze în ianuarie 2027.

Îi succede lui Jonathan Bailey

Titlul acordat de People are o tradiție de peste patru decenii. Prima alegere, în 1985, a fost actorul Mel Gibson.

Noah Wyle îi succede în 2026 actorului Jonathan Bailey, starul din „Bridgerton”, care a primit distincția în 2025 și a devenit primul bărbat declarat public gay desemnat „Cel mai sexy bărbat în viață”.

Printre celebritățile care au primit titlul de-a lungul anilor se numără Patrick Dempsey, Chris Evans, Paul Rudd, Michael B. Jordan, John Legend și Idris Elba.

Pentru Wyle, distincția vine într-un moment de relansare a carierei sale, la peste trei decenii de la debutul său în „ER”, serialul care l-a transformat într-unul dintre cei mai cunoscuți actori de televiziune ai generației sale.

Publicat
Din categoria Politic