Pregătiri pentru iarnă: AND inițiază achiziția de sare pentru drumurile naționale

Autoritățile încep pregătirile pentru sezonul rece. Administrația Națională a Drumurilor a inițiat procedura de achiziție a peste 21,6 mii de tone de sare tehnică, necesară pentru prevenirea și combaterea lunecușului pe drumurile publice naționale, transmite IPN.

Potrivit AND, cantitatea va fi împărțită în trei loturi, destinate zonelor de nord, centru și sud ale țării. Operatorii economici desemnați vor asigura transportul și descărcarea sării la punctele de livrare stabilite.

Ședința de tranzacționare este programată pentru 6 noiembrie, la ora 10:00, pe platforma electronică a Bursei Române de Mărfuri EST. Ofertele pot fi depuse separat pentru fiecare lot.

În prezent, stocurile disponibile constituie 20 053 de tone de sare tehnică. După achiziție, rezervele ar urma să fie suficiente pentru intervențiile pe drumurile naționale. Necesitatea suplimentării acestora va fi evaluată în funcție de condițiile meteorologice, consumul efectiv și prioritățile din teren.

The post Pregătiri pentru iarnă: AND inițiază achiziția de sare pentru drumurile naționale appeared first on ipn.md.