Președintele american Donald Trump a promis o recompensă de un milion de dolari pentru persoanele care oferă informații ce duc la arestarea și condamnarea celor implicați în fraude electorale. Anunțul a fost făcut luni, cu puțin timp înaintea alegerilor intermediare din 3 noiembrie, informează telegraph.md, cu referire la Hotnews.ro
„Orice persoană care semnalează o fraudă electorală la scrutinurile anterioare sau la alegerile de la jumătatea mandatului din 2026 va primi un milion de dolari în urma arestării și condamnării autorilor acestei fraude!”, a scris Trump pe platforma sa de socializare, Truth Social.
Anunțul vine în contextul în care republicanii riscă să piardă majoritatea în Camera Reprezentanților și, eventual, în Senat, în urma scrutinului de la jumătatea mandatului prezidențial, notează Agerpres.
Vineri, Trump a anunțat că a cerut Departamentului de Justiție să depună un recurs preventiv în cazul unei eventuale victorii democrate la alegerile pentru Senat din Alaska. El a invocat riscul de „confuzie” generat de faptul că senatorul republican în funcție și un alt candidat poartă același nume, Dan Sullivan.
Prin aceste declarații, liderul de la Casa Albă readuce în discuție posibilitatea contestării rezultatelor electorale, după ce a susținut în repetate rânduri, fără dovezi care să confirme acuzațiile, că alegerile prezidențiale din 2020, câștigate de Joe Biden, au fost afectate de fraude masive.
Analizele citate în presa americană indică însă că fraudele electorale sunt rare. Un studiu al Brookings Institution, bazat pe date colectate de Heritage Foundation, a identificat 39 de cazuri de fraudă din peste 100 de milioane de buletine de vot examinate în 32 de alegeri desfășurate în Pennsylvania, pe parcursul a trei decenii.
De asemenea, Brennan Center for Justice arată că fraudele electorale sunt neobișnuite, iar multe dintre cazurile suspectate se dovedesc a fi erori ale alegătorilor sau ale funcționarilor electorali.