POLITICO: UE, divizată în privința acordării Canadei a statutului de „membru asociat”

Luni, în cadrul discuțiilor din ambasadori, capitalele UE nu au ajuns la un acord privind formularea declarației. În acest sens, marți s-a recurs la procedura tăcerii, potrivit căreia textul urma să fie adoptat automat, fără un vot sau vreo reuniune formală, în formula în care a fost redactat de la început, dacă nicio țară nu se opunea până la prânz.

Cu toate acestea, Germania dorește să elimine complet termenul de „membru asociat” din text, s-a numărat printre cel puțin patru state care au întrerupt procedura tăcerii înainte de termenul limită, au declarat pentru POLITICO, sub protecția anonimatului, doi diplomați ai UE.

În aceste condiții, subiectul va fi rediscutat miercuri, în cadrul unei alte reuniuni a ambasadorilor UE, cu doar o zi înainte de începerea summitului UE-Canada.

Totodată, patru diplomați ai UE au declarat pentru POLITICO în luna septembrie faptul că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen – cea care a propus ideea ca Ottawa să primească statutul de „membru asociat” – nu s-a consultat cu capitalele europene înainte de a lansa această idee.

Ursula von der Leyen, António Costa, Kaja Kallas și o serie de comisari se vor deplasa la Montreal pentru un summit cu premierul canadian Mark Carney, care se va desfășura joi și vineri, cu scopul de a aprofunda legăturile și cooperarea în toate domeniile, de la comerț și energie până la educație și Arctica.

Ce presupune statutul de „membru asociat”

În luna septembrie, în cadrul discursului privind Starea Uniunii, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus crearea unei forme de „membru asociat” al Uniunii Europene, iar Canada ar urma să fie primul stat căruia să îi fie deschisă această posibilitate.

Uniunea Europeană nu are în prezent, în tratatele sale, un statut standard de „membru asociat” comparabil cu statutul celor 27 de state membre.

De aceea, oferta adresată Canadei nu înseamnă aderarea clasică la UE și nici acces automat la toate drepturile unui stat membru.

În replică, premierul canadian Mark Carney a salutat propunerea Ursulei von der Leyen ca Ottawa să devină primul „membru asociat” al UE. El a descris actualul context internațional drept o „ruptură geopolitică” și a avertizat că integrarea economică, lanțurile de aprovizionare, sistemele financiare și tehnologia sunt folosite tot mai mult ca instrumente de presiune între state.

Publicat
Din categoria Politic