Nosatîi, despre acordul militar cu Ucraina: ”Scopul este protejarea populației și a spațiului aerian de drone rusești”

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, acuză opoziția că se împotrivește inițiativelor care ar consolida securitatea Republicii Moldova și promovează, în opinia sa, agenda Federației Ruse. Declarațiile au fost făcute după ce jurnaliștii l-au întrebat despre criticile opoziției la adresa acordului de cooperare tehnico-militară semnat de Republica Moldova și Ucraina.

Oficialul a precizat că Ministerul Apărării are încheiate peste 120 de acorduri cu caracter militar cu diferite state partenere, care vizează domenii precum instruirea, logistica, medicina militară, securitatea cibernetică și consolidarea capacităților de apărare.

„Aș vrea să menționez că opoziția să fie împotrivă la tot ce se face bine pentru Republica Moldova, pentru a promova agenda Federației Ruse și pentru a dori ca Republica Moldova să fie un stat neputincios să facă față cerințelor de securitate în interesul cetățenilor”, a declarat Nosatîi.

Ministrul a explicat că Republica Moldova are deja un cadru extins de cooperare militară cu Ucraina, stabilit prin acordul de bază din 1993 și alte 11 acorduri bilaterale suplimentare, care acoperă inclusiv apărarea antiaeriană, aviația, medicina militară, transportul militar și asigurarea logistică a trupelor.

 

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/nosatii.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Potrivit lui Nosatîi, noul acord prevede cooperarea în domenii precum modernizarea și exploatarea tehnicii militare, sistemele de comunicații, instruirea specialiștilor, protecția infrastructurii critice, transferul de cunoștințe și tehnologii, cercetarea și dezvoltarea producției militare, precum și consolidarea capacităților de apărare cibernetică.

Ministrul a subliniat însă că documentul nu presupune acordarea directă de asistență militară unui stat aflat în conflict armat. Conform explicațiilor sale, cooperarea va avea un caracter consultativ și va presupune analiza și schimbul de informații tehnico-științifice, documentație de specialitate, bune practici și experiență profesională.

„Am dat citirii exact cum este prevăzut în acord, ca să nu lăsăm loc de manipulare și de dezinformare a cetățenilor”, a afirmat ministrul.

În final, Anatolie Nosatîi a declarat că parteneriatul are drept scop protejarea populației și a spațiului aerian al Republicii Moldova de dronele rusești.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Articolul Nosatîi, despre acordul militar cu Ucraina: ”Scopul este protejarea populației și a spațiului aerian de drone rusești” apare prima dată în Realitatea.md.