Rețeaua rusă de librării „Citai-gorod – Bukvoed”, una dintre cele mai mari din țară, a cheltuit aproximativ 100 de milioane de ruble pentru retragerea de la vânzare și distrugerea cărților care nu corespund legislației ruse. Informația a fost oferită de directorul rețelei, Aleksandr Brîcikin, într-un interviu pentru agenția RBC.
Potrivit acestuia, volumele retrase nu pot fi pur și simplu aruncate la gunoi, fiind considerate „deșeuri toxice”. Cărțile sunt distruse cu ajutorul unui tocător industrial, iar procesul este filmat.
Brîcikin a criticat modul în care sunt realizate expertizele ce pot identifica în cărți presupuse încălcări ale legislației, inclusiv ceea ce autoritățile ruse califică drept „propagandă LGBT”. El a afirmat că astfel de verificări apar pe neașteptate și nu sunt supuse unei proceduri clare, stabilite prin lege.
„Și exact în momentul în care apare această expertiză, începem să fim trași la răspundere. Nici măcar nu avem șansa să îndeplinim cerințele legii”, a declarat șeful rețelei de librării.
În Rusia, așa-numita „mișcare internațională LGBT” a fost declarată organizație extremistă de către autorități în 2023.