Expeditorii din Republica Moldova care trimit mărfuri către consumatori din Uniunea Europeană vor trebui să respecte noi cerințe vamale începând cu 1 noiembrie 2026. Regulile prevăd taxe suplimentare pentru trimiterile poștale comerciale și introducerea obligativității indicării identificatorului de produs în declarațiile vamale pentru anumite colete.
Potrivit noilor prevederi europene, pentru trimiterile poștale internaționale care conțin mărfuri vândute consumatorilor prin comerț electronic (B2C) se va aplica o taxă de manipulare de 2 euro pentru fiecare articol, suplimentar taxei vamale simplificate de 3 euro per articol și altor taxe aplicabile. Taxele de procesare vor viza trimiterile comerciale indiferent de valoarea mărfurilor, iar plata acestora va reveni expeditorului.
O altă cerință se referă la identificatorul de produs (PID), un cod unic utilizat pentru identificarea unui anumit produs sau model. Începând cu 1 noiembrie, acesta va trebui indicat în declarațiile vamale CN22/CN23 pentru trimiterile B2C cu o valoare de până la 150 de euro.
În funcție de informațiile disponibile, identificatorul poate fi atribuit de comerciant sau platformă, de producător ori poate fi un cod standardizat. Expeditorii trebuie să completeze corect datele solicitate, inclusiv codul tarifar al mărfii (HS) și, după caz, numărul IOSS, utilizat în cadrul sistemului european de declarare și achitare a TVA pentru importuri.
Lipsa informațiilor, completarea lor incorectă sau furnizarea unor date incomplete despre produse ar putea duce la întârzieri la vămuire sau chiar la returnarea trimiterii în țara de origine.
Cum vor fi expediate coletele?
Trimiterile B2C către țările UE vor putea fi înregistrate prin cabinetul personal al expeditorului. Acesta va completa declarația vamală, iar sistemul va calcula tariful poștal și, după caz, taxele aplicabile. Ulterior, va fi generat un număr de listă, care trebuie prezentat la oficiul poștal sau curierului la predarea trimiterii.
Trimiterile între companii (B2B) și cele între persoane fizice (C2C) vor putea fi expediate prin prezentarea directă la oficiul poștal sau prin înregistrarea în cabinetul personal.
Coletele trimise drept cadou pot beneficia de scutire de taxe vamale în UE dacă valoarea totală a bunurilor nu depășește 45 de euro, expedierea este necomercială, iar pe declarația CN22/CN23 este bifată opțiunea „Cadou”.
Autoritățile avertizează că, dacă serviciul vamal din țara de destinație constată că o trimitere declarată drept cadou este, în realitate, supusă taxării, poate solicita achitarea sumelor aferente de la operatorul poștal, care le va recupera ulterior de la expeditor.
Noile cerințe nu se aplică trimiterilor care conțin exclusiv scrisori sau documente. Totodată, operatorul poștal nu își asumă responsabilitatea pentru declarațiile vamale completate de expeditor și nici pentru deciziile autorităților vamale privind controlul trimiterilor.