Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Corina Călugăru, s-a întâlnit miercuri, 28 octombrie, cu ambasadorul Lituaniei în Republica Moldova, Mindaugas Kacerauskis. Discuțiile au vizat integrarea europeană a Republicii Moldova, cooperarea în organizațiile internaționale și combaterea dezinformării și a amenințărilor hibride.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, oficialii au evidențiat relațiile bilaterale bazate pe încredere, solidaritate și valori comune. Corina Călugăru a apreciat sprijinul constant al Lituaniei pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru promovarea candidaturilor țării în organizațiile internaționale.
Un subiect important a fost cooperarea în cadrul ONU, Consiliului Europei și UNESCO, inclusiv coordonarea pozițiilor și susținerea reciprocă a candidaturilor. De asemenea, interlocutorii au discutat despre implementarea Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova și avansarea către etapa de postmonitorizare în cadrul Adunării Parlamentare a organizației.
Oficialii au abordat și combaterea ingerințelor străine și a amenințărilor hibride, precum și prevenirea interferențelor asupra semnalelor de navigație prin satelit, care pot afecta siguranța aviației civile.
În contextul integrării europene, Corina Călugăru a subliniat importanța sprijinului politic și a expertizei Lituaniei, exprimându-și încrederea că extinderea Uniunii Europene va rămâne o prioritate în perspectiva președinției lituaniene a Consiliului UE din 2027.
La finalul întrevederii, cele două părți și-au reafirmat angajamentul de a menține un dialog activ și de a aprofunda cooperarea bilaterală și multilaterală.