
O persoană necunoscută a fost surprinsă în timp ce desprindea intenționat plăcile de teracotă din pasajul subteran de la intersecția străzii Ismail cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău. Cazul a fost înregistrat astăzi, 29 octombrie.
Potrivit Preturii sectorului Centru, autoritățile au sesizat Poliția pentru identificarea persoanei implicate și examinarea cazului conform prevederilor legale. Totodată, au fost dispuse măsuri pentru repararea deteriorărilor, prin intermediul serviciilor municipale de profil.
Pretura condamnă actele de vandalism asupra infrastructurii publice și precizează că acestea prejudiciază patrimoniul municipal și implică cheltuieli suplimentare din bani publici.
Autoritățile solicită persoanelor care dețin informații despre identitatea celui implicat sau despre circumstanțele incidentului să sesizeze Pretura sectorului Centru sau Poliția.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Act de vandalism într-un pasaj subteran din capitală. Pretura a sesizat Poliția apare prima dată în Realitatea.md.