Luca Niculescu a spus că în perioada imediat următoare, Executivul va prezenta situația financiar-bugetară a țării și va pregăti următoarea rectificare bugetară, pe baza datelor disponibile.
Anunțul a fost făcut în cadrul unui eveniment dedicat unui spital nou, construit de la zero din fonduri europene, care urmează să intre în administrarea Institutului „Marius Nasta”.
„Astăzi am decis, după discuțiile pe care le-am avut și cu președintele PSD, domnul Sorin Grindeanu, și, evident, cu ministrul Finanțelor, domnul Alexandru Nazare, să rezolvăm situația urgentă a rectificărilor necesare pentru deblocarea finanțărilor din domeniile prioritare”, a declarat premierul.
Sistemul sanitar, prioritate
Șeful Guvernului a subliniat că funcționarea sistemului sanitar reprezintă o prioritate și că nici personalul medical, nici pacienții nu trebuie să se confrunte cu dificultăți în accesul la îngrijiri și tratamente.
„Fondurile alocate sănătății, construirea spitalelor, dezvoltarea serviciilor medicale și pregătirea personalului sanitar nu trebuie considerate cheltuieli. Sunt investiții pe termen lung în viitorul națiunii române”, a afirmat Luca Niculescu.
Premierul a recunoscut că România se confruntă cu presiuni bugetare, dar a susținut că finanțarea sistemului medical trebuie tratată ca o prioritate. El a invocat un studiu al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), publicat anul trecut, potrivit căruia cheltuielile pentru sănătate raportate la fiecare cetățean sunt semnificativ mai mici decât media europeană, situându-se la aproximativ jumătate din aceasta.
În opinia premierului, politicile din domeniul sănătății trebuie să țină cont de practicile europene, cu accent pe investițiile în infrastructura medicală, prevenție și accesul cetățenilor la medicamente.
Niculescu a atras atenția și asupra costurilor sociale ale subfinanțării sistemului, menționând suferința pacienților, creșterea numărului de persoane cu boli cronice, viețile care nu pot fi salvate și ieșirea prematură a unor angajați din activitatea profesională.
Premierul a mai spus că responsabilitatea decidenților este să mențină echilibrele bugetare, urmărind în același timp impactul finanțării asupra serviciilor esențiale pentru populație.