Ministrul Apărării, despre cum poate crește economia

Potrivit ministrului, proiectul de lege care va reglementa producția de drone se află în etapa finală a consultărilor. Ulterior, documentul va fi transmis pentru avizare și aprobare. Nosatîi consideră că de producție ar trebui să se ocupe companiile private.

„Trebuie să existe industrii private care să se ocupe de aceasta, iar statul este responsabil să urmărească respectarea regulilor și a legilor internaționale. Și statul trebuie să beneficieze de pe urma creșterii bugetului, a creării locurilor de muncă și a atragerii investițiilor. Dar ministerele nu trebuie să se ocupe de aceste activități. Ministerul Apărării nu are capacitatea necesară, iar în buget nu există nici măcar o linie dedicată creării fabricilor pentru producerea dronelor despre care toți vorbesc”, a declarat șeful instituției în cadrul emisiunii de la Jurnal TV.

Potrivit ministrului, aceste eforturi nu vizează doar consolidarea capacității de apărare a țării, ci și dezvoltarea economiei.

„Creșterea economică, definitiv, va schimba lucrurile, iar oamenii vor trăi mai bine, vor avea salarii mai bune și locuri de muncă. Nu va trebui să plece din țară. Dar și Ministerul Apărării va avea posibilitatea să aibă acces la industria locală și să nu plătească taxele suplimentare pe care le plătim acum pentru a aduce materiale, armament, tehnică sau mijloace de protecție pe care le procurăm din alte țări”, a declarat ministrul.

Nosatîi a subliniat că dezvoltarea industriei militare este posibilă și în state considerate tradițional neutre, oferind drept exemple Austria și Elveția.

„Austria are o economie dezvoltată în domeniul industriei militare, care constituie mai mult de 1% din PIB. Elveția, la fel, produce începând de la drone și terminând cu avioane de luptă, Piranha”, a conchis ministrul Apărării.

The post Ministrul Apărării, despre cum poate crește economia appeared first on LOGOPRESS.