Astăzi, 30 octombrie, se împlinesc 34 de ani de la moartea artiștilor Doina și Ion Aldea-Teodorovici, două personalități reprezentative ale mișcării de renaștere națională din Republica Moldova.
Cei doi soți și-au pierdut viața în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, într-un accident rutier produs în apropierea localității Coșereni, județul Ialomița, România. Automobilul în care se aflau s-a izbit de un copac. Doina avea 33 de ani, iar Ion – 38 de ani.
Doina și Ion Aldea-Teodorovici au avut un rol important în promovarea limbii române, a identității naționale și a idealului unirii Basarabiei cu România. Cântecele lor au devenit simboluri ale mișcării de renaștere națională de la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90.
Printre cele mai cunoscute creații ale lor se numără „Eminescu”, „Suveranitate”, „Maluri de Prut” și „Lăsați-ne în legea noastră”.
Artiștii au fost înmormântați la 3 noiembrie 1992, în Cimitirul Central din Chișinău. În anul 1993, li s-a conferit post-mortem Ordinul Republicii.
Cu ocazia comemorării a 34 de ani de la moartea lor, astăzi, la Chișinău, este organizat un marș în memoria celor doi artiști. Participanții se vor aduna la ora 17:00, la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, de unde vor porni spre monumentul dedicat soților Aldea-Teodorovici.