Doi bărbați au fost găsiți morți într-o locuință din satul Bilicenii Vechi, raionul Sângerei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că aceștia s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de sobă, transmite IPN.
Potrivit IGSU, corpurile celor doi bărbați au fost depistate de proprietara locuinței, care a alertat serviciile de urgență. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat joi dimineața. Preliminar, victimele, în vârstă de 57, respectiv 27 de ani, au fost găsite în două încăperi diferite ale casei. IGSU menționează că în locuință nu s-a produs un incendiu, iar circumstanțele cazului urmează să fie stabilite.
În acest context, IGSU îndeamnă cetățenii să verifice sobele, coșurile de fum și canalele de evacuare a gazelor de ardere. Coșurile de fum trebuie curățate periodic, iar funinginea acumulată trebuie înlăturată. Totodată, oamenii sunt îndemnați să nu folosească sobe defecte și să nu blocheze canalele de evacuare a gazelor de ardere.
De la începutul anului, 47 de persoane, între care 17 minori, au murit din cauza intoxicațiilor cu monoxid de carbon.
The post Tragedie în raionul Sângerei: doi bărbați au murit, cel mai probabil, intoxicați cu monoxid de carbon appeared first on ipn.md.