
Potrivit AGE, atacatorii încearcă în continuare să găsească vulnerabilități în sistemele informatice ale instituțiilor publice. Restabilirea serviciilor se face treptat, după verificarea securității acestora. De proces sunt responsabile Agenția de Guvernare Electronică, Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică și Agenția pentru Securitate Cibernetică.
În paralel, autoritățile verifică informațiile care ar fi fost extrase în urma atacului inițial. Scopul este să stabilească ce date au fost vizate și care sunt persoanele afectate. Listele întocmite sunt analizate pentru a elimina informațiile repetate sau neconcordanțele, iar AGE pregătește un mecanism prin care cetățenii afectați să fie informați individual.
Autoritățile mai precizează că, până acum, verificările nu au arătat că datele cetățenilor din registrele de stat ar fi fost modificate sau alterate în urma atacului.
Instituțiile implicate spun că vor anunța pe măsură ce vor fi restabilite și celelalte servicii, dar și după ce vor avea rezultate confirmate privind amploarea incidentului și persoanele afectate.
În urma incidentului, șefa AGE, Nicoleta Colomeeț, și-a anunțat demisia. Reprezentanții instituției au precizat că sistemele financiare nu au fost compromise, însă datele extrase ar putea fi folosite de escroci.
Cazul a ajuns și în atenția Parlamentului. Președintele Legislativului, Igor Grosu, a anunțat că membrii Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică vor organiza audieri pentru a clarifica circumstanțele scurgerii de date. Potrivit președintelui comisiei, Lilian Carp, acestea sunt programate pentru 4 noiembrie și se vor desfășura cu ușile închise.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul După atacul cibernetic, 61 de servicii au fost restabilite: Hackerii continuă tentativele de atac, anunță autoritățile apare prima dată în Realitatea.md.