Reforma administrației publice locale se realizează în grabă, fără o evaluare suficientă a responsabilităților diferitelor niveluri ale administrației publice. Din perspectiva principiului de organizare a APL, serviciile se îndepărtează de cetățean, iar principiul subsidiarității își pierde din importanță. Declarația îi aparține lui Viorel Rusu, expert al Congresului Autorităților Locale din Moldova, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Regiuni în loc de raioane: cine va obține puterea reală și bugetele – regiunile consolidate sau primăriile?”, organizată de Agenția de Presă IPN.
Viorel Rusu a menționat că desființarea consiliilor raionale ar putea slăbi reprezentarea intereselor comunităților la nivel regional. El a explicat că autoritățile alese direct de populație au rolul de a apăra nevoile și interesele locale, care țin inclusiv de legăturile economice și culturale dintre localități. În opinia sa, simpla comasare a acestora, fără a ține cont de aceste legături, poate afecta comunitățile formate de-a lungul timpului.
Referindu-se la pragul de 3 mii de locuitori propus pentru reorganizarea localităților, Viorel Rusu a spus că acesta nu este suficient fundamentat din punct de vedere științific și demografic. El a amintit că Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova din 2002 permitea constituirea unei unități administrativ-teritoriale cu cel puțin 1 500 de locuitori, iar cifra era orientativă și putea fi ajustată în funcție de particularitățile comunității.
Expertul consideră că numărul populației nu ar trebui să fie singurul criteriu pentru comasare. Potrivit lui, în evaluare ar trebui să fie luate în calcul și capacitatea de prestare a serviciilor publice, situația economică, numărul locurilor de muncă și structura demografică a localităților.
Viorel Rusu a mai declarat că reorganizarea administrației locale ar trebui să se bazeze pe comasarea voluntară a localităților, nu pe măsuri impuse. Potrivit lui, o reformă de o asemenea amploare trebuie să se desfășoare pe o perioadă îndelungată, să beneficieze de consensul tuturor părților implicate, inclusiv al comunităților locale, și să fie susținută financiar.
Disclaimer: Acest material a fost elaborat de Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Reforma APL în dialog”, finanțat de Ministerul Culturii din Fondul pentru subvenționarea mass-mediei.
The post Reforma APL se face în grabă și riscă să îndepărteze serviciile de cetățeni, Viorel Rusu appeared first on ipn.md.