„Tot e bine că PSD și-a adus aminte de urgențele reale, acelea care au impus votul de necesitate, pentru că fostul guvern nu avea instrumentele necesare pentru a le mai rezolva, și a abandonat șantajul cu blocarea rectificării până la prezentarea unor deficite măsluite”, a scris Bolojan pe Facebook.
Bolojan susține că rectificarea bugetară confirmă reducerea deficitului
Fostul premier a susținut că datele prezentate de Guvern confirmă reducerea deficitului bugetar și creșterea investițiilor publice.
„Mai mult, ordonanța de urgență de astăzi privind rectificarea confirmă ceea ce s-a moștenit: deficitul bugetar a scăzut, după primele 9 luni, la 3,81% din PIB, de la 5,31% în aceeași perioadă din 2025. Investițiile publice au crescut cu peste 25 de miliarde de lei față de nivelul din anul trecut. Sunt date asumate oficial astăzi de Guvern. Sigur, pentru PSD este deja modus operandi să atace seara, la televizor, ceea ce miniștrii PSD au adoptat dimineața, în Guvern”, a precizat Bolojan.
„Acum, că ați confirmat oficial buna moștenire, puneți mâna și guvernați, pentru că nevoile României nu se reduc la rectificare. Și încercați să guvernați mai bine decât ați făcut-o data trecută”, a adăugat liderul PNL.
Critici la adresa ministrului Sănătății
Bolojan l-a criticat și pe ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, pe care l-a acuzat de gestionarea necorespunzătoare a fondurilor.
„OUG de astăzi arată și ratările miniștrilor PSD. Spre exemplu, în cazul Ministerului Sănătății, cea mai mare parte a sumelor rectificate este consecința eșecului domnului Rogobete de a aloca banii din buget în funcție de priorități, nu de preferințe sau interese, și de a accesa fondurile europene (PNRR și coeziune), în valoare de 700 de milioane de lei”, a mai scris fostul premier.