UE propune acordarea a încă 45 de miliarde de euro Ucrainei în 2027

Comisia Europeană propune acordarea unei noi tranșe de 45 de miliarde de euro Ucrainei, în 2027, din împrumutul total de 90 de miliarde de euro destinat sprijinirii țării în următorii doi ani. Banii vor fi folosiți pentru susținerea bugetului și achiziționarea echipamentelor necesare apărării.

Propunerea face parte dintr-un pachet adoptat vineri, prin care Comisia Europeană solicită Consiliului UE să aprobe finanțarea pentru anul viitor.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că sprijinul va oferi Ucrainei predictibilitate financiară și va contribui la menținerea serviciilor publice esențiale, scrie TVR Info.

„Consolidarea sprijinului pentru Ucraina este o prioritate pe agenda de la Montreal. Împreună cu aliații noștri, trebuie, de asemenea, să facem tot ce ne stă în putință pentru a exercita presiuni asupra Rusiei ca să pună capăt războiului său barbar de agresiune”, a transmis von der Leyen.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul UE propune acordarea a încă 45 de miliarde de euro Ucrainei în 2027 apare prima dată în Realitatea.md.