Georges Méliès, magicianul care l-a adus pe Ulise pe marele ecran
În 1905, cinematografia avea abia 10 ani de la primele proiecții publice ale fraților Lumière, iar filmele erau încă spectacole scurte, prezentate adesea în săli de varietăți și la bâlciuri. În această lume aflată la început, Georges Méliès era deja un nume celebru. Francezul, născut în 1861, provenea din lumea iluzionismului și transformase camera de filmat într-un instrument capabil să producă miracole. În 1902 realizase „Călătorie pe Lună”, filmul în care o rachetă se înfige în ochiul Lunii, una dintre cele mai cunoscute imagini din istoria cinematografiei.
Trei ani mai târziu, Méliès s-a inspirat din „Odiseea” lui Homer pentru a realiza „L’Île de Calypso: Ulysse et le géant Polyphème”, tradus în română „Insula lui Calipso: Ulise și uriașul Polifem”. Producția era un scurtmetraj mut, de aproximativ 4 minute, realizat prin propria companie, Star Film. În catalogul acesteia figura cu numerele 750–752 și avea să circule internațional inclusiv sub titlul englezesc „The Mysterious Island”.
Detaliul spectaculos este că Méliès nu s-a mulțumit să regizeze povestea. Potrivit Cinematecii Franceze, el l-a interpretat personal pe Ulise, devenind astfel unul dintre primii actori care au dat viață eroului homeric pe ecran.
Calipso îl seduce pe Ulise, dar din peșteră apare un ciclop gigantic
Filmul începe cu Ulise întors pe insula lui Calipso, unde adoarme în apropierea unei grote. Nimfele îl descoperă și încearcă să-l țină acolo, acoperindu-l cu flori și înconjurându-l cu muzică și dans. Calipso își face apariția și încearcă să-l atragă în interiorul peșterii. Întâlnirea romantică se transformă brusc într-un spectacol de groază.
Din întuneric apare o mână gigantică, urmată de capul monstruos al ciclopului Polifem. Uriașul își scoate fața prin deschiderea grotei și blochează intrarea cu trupul său. Ulise nu fuge, ci își ia arma și atacă singurul ochi al monstrului. După confruntare, Polifem dispare, iar eroul încearcă să părăsească insula. Calipso îl urmărește și încearcă să-l oprească, însă reușește să-i smulgă doar mantia.
Toată această aventură se desfășoară în aproximativ 4 minute. Nu există dialoguri înregistrate, iar povestea este spusă prin gesturi teatrale, decoruri pictate și efecte vizuale. Pentru spectatorii din 1905, apariția unei mâini uriașe și a unui monstru cu un singur ochi reprezenta un spectacol ieșit din comun.
Mai există însă un amănunt care schimbă complet perspectiva asupra filmului. Méliès a amestecat 2 episoade diferite din epopeea lui Homer. În „Odiseea”, Ulise îl întâlnește pe Polifem pe insula ciclopilor, iar pe Calipso o cunoaște mult mai târziu, pe insula Ogigia. Cei 2 nu apar niciodată împreună în povestea originală.
Regizorul a ignorat această diferență și a construit o singură aventură, cu o femeie seducătoare și un monstru înfricoșător. Era o decizie perfect adaptată cinematografiei de început, unde spectacolul vizual conta adesea mai mult decât fidelitatea față de sursa literară.
Cum a construit Méliès un ciclop uriaș fără efecte digitale
În prezent, monștrii cinematografici sunt creați frecvent cu ajutorul graficii computerizate. În 1905, Méliès nu avea la dispoziție calculatoare, ecrane verzi sau programe de animație. Avea însă experiența unui magician și cunoștea foarte bine mecanismele teatrale.
Pentru apariția ciclopului, regizorul a folosit decoruri construite special, elemente mobile și trucaje realizate direct în timpul filmării. Ochiul lui Polifem era pus în mișcare cu ajutorul unor fire, asemenea unei marionete, iar mâna gigantică a monstrului ar fi putut fi chiar mâna lui Méliès, filmată și integrată astfel încât să pară disproporționat de mare.
Filmul folosea tehnici caracteristice regizorului, precum supraimpresiunile, oprirea și repornirea camerei pentru schimbarea elementelor din cadru și tranzițiile graduale între imagini. Aceste procedee îi permiteau să facă personaje să apară sau să dispară și să transforme decorurile în fața spectatorilor.
Méliès provenea din lumea spectacolelor de magie, iar filmele sale păstrau ceva din atmosfera teatrului de iluzionism. Camera era așezată frontal, ca și cum spectatorul ar fi privit o scenă, iar acțiunea se desfășura în decoruri atent construite. Tocmai această combinație dintre teatru, magie și tehnică fotografică l-a transformat într-unul dintre marii inovatori ai cinematografiei.
Un studiu academic dedicat reprezentării Antichității în filmele mute analizează tocmai această producție și evidențiază felul în care Méliès a selectat cele mai spectaculoase elemente ale epopeii. Pentru el, întâlnirea dintre Ulise, Calipso și Polifem nu trebuia să respecte cronologia lui Homer, ci să provoace uimire, emoție și amuzament.
Filmul a ajuns în America și poate fi văzut și astăzi
Producția lui Méliès nu a rămas doar o curiozitate franceză. Compania Star Film își distribuia filmele și în străinătate, iar „L’Île de Calypso” a circulat în Statele Unite sub titlul „The Mysterious Island”. Arhiva GRIMH consemnează o referință la film în publicația americană „The New York Clipper”, din 2 decembrie 1905.
Peliculă avea aproximativ 70 de metri, o lungime suficientă pentru un spectacol de câteva minute, în funcție de viteza de proiecție. Era o perioadă în care durata filmelor nu era standardizată precum astăzi, iar operatorii puteau influența ritmul imaginilor.
Un alt detaliu remarcabil este că filmul s-a păstrat. Multe producții realizate în primii ani ai cinematografiei au dispărut din cauza degradării peliculelor sau a distrugerii copiilor. „L’Île de Calypso” se numără însă printre filmele lui Méliès care au supraviețuit și pot fi studiate în prezent.
La mai bine de un secol de la realizare, acest scurtmetraj este o mărturie despre felul în care cinematografia a început să transforme marile povești ale literaturii în imagini. Pentru Méliès, Ulise nu era doar un erou antic, ci și personajul ideal pentru un spectacol cu monștri, magie și efecte imposibile.
În 1911, cinematografia italiană avea să realizeze o adaptare mult mai amplă a „Odiseei”, cu o durată de aproximativ 44 de minute în versiunea restaurată. Dar experimentul lui Méliès rămâne unul dintre primele momente în care aventurile eroului homeric au prins viață pe peliculă.
În 1905, Ulise nu avea nevoie de o superproducție hollywoodiană pentru a se lupta cu Polifem. Îi erau suficiente 4 minute, un decor de teatru, câteva trucaje ingenioase și imaginația unui magician care avea să schimbe pentru totdeauna istoria cinematografiei.