Inițiativa urmărește să încurajeze nu doar performanța academică, ci și implicarea tinerilor în activități științifice, sociale, de voluntariat și în activitatea sindicală.
În anul de studii 2026–2027, vor fi acordate șapte burse pentru studenți și elevi din șase instituții de învățământ.
Valoarea sprijinului financiar lunar:
- Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” – două burse a câte 2.000 de lei;
- Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”, colegiile de medicină din Bălți, Orhei, Cahul și Ungheni – câte o bursă în valoare de 1.000 de lei pentru fiecare instituție.
Bursele vor fi acordate pe parcursul a zece luni ale anului de studii, din mijloacele financiare ale Federației Sindicatelor „Sănătatea” din Moldova.
Cine poate beneficia de bursă?
La concurs pot participa studenții și elevii începând cu anul II de studii, care sunt membri ai organizațiilor sindicale primare afiliate Federației. O condiție obligatorie este obținerea unei medii anuale de cel puțin 8,00, precum și implicarea activă în activități științifice, sociale, de voluntariat și extracurriculare.
La evaluarea candidaților vor fi luate în considerare performanțele academice, publicațiile și proiectele științifice, activitatea socială și de voluntariat, premiile și distincțiile obținute, precum și recomandările prezentate.
Procesul de selecție se desfășoară în cadrul instituțiilor de învățământ, prin intermediul comisiilor de concurs, din care fac parte și reprezentanți ai Federației. Desemnarea beneficiarilor se va realiza cu respectarea principiilor transparenței, obiectivității, egalității de șanse și meritocrației.
The post Federația Sindicală „Sănătatea” a instituit bursa pentru studenții instituțiilor de învățământ medical appeared first on LOGOPRESS.