Meșterița populară Angela Reniță duce mai departe tradiția țesutului brâielor, un meșteșug moștenit de la mama și bunica sa, în care fiecare motiv are o semnificație aparte. Inspirată de simbolurile străvechi, de amintirile din copilărie și de țesăturile păstrate în muzee, aceasta își propune să reconstituie modelele de sărbătoare, mai puțin cunoscute astăzi.