Polițiștii de frontieră și funcționarii vamali au contracarat două tentative de scoatere ilicită din Republica Moldova a unor mijloace financiare în valută străină, în cadrul controalelor efectuate pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Primul caz a fost înregistrat la cursa Chișinău–Baku, unde un bărbat nerezident, în vârstă de 39 de ani, a fost depistat cu 16 600 de dolari SUA, sumă pe care nu a declarat-o autorităților competente.
Cel de-al doilea caz a avut loc pe ruta Chișinău–Lisabona. Un alt bărbat nerezident, în vârstă de 67 de ani, transporta 12 950 de euro fără a-i declara.
În ambele situații, pasagerii au declarat că nu au bunuri supuse declarării. În urma controlului bagajelor, însă, echipa comună a depistat mijloacele financiare nedeclarate, contrar prevederilor legale.
Banii au fost ridicați, iar cazurile sunt examinate în continuare de Serviciul Vamal.
Poliția de Frontieră reamintește că respectarea regulilor de trecere a frontierei și colaborarea cu autoritățile contribuie la menținerea ordinii și siguranței.