Reuters: Casa Albă şi-a făcut o strategie pentru a guverna fără Congres în cazul în care democrații vor câștiga

Administrația președintelui american Donald Trump s-a pregătit luni de zile pentru a guverna fără Congres în cazul în care controlul asupra acestuia va fi preluat de către democrați în urma alegerilor de la jumătatea mandatului.

Potrivit unui oficial al Casei Albe şi a altor două persoane citate de Reuters, administrația americană a elaborat planuri pentru a continua promovarea unor părţi importante ale agendei sale prin intermediul puterii executive.

Printre alții, adjunctul șefului de cabinet Stephen Miller și directorul pentru buget Russell Vought colaborează încă din aprilie cu Biroul Juridic al Casei Albe pentru identificarea unor măsuri executive în domeniul imigrației, al tarifelor, al costurilor locuințelor și al cheltuielilor federale pe care Trump le-ar putea adopta fără aprobarea Congresului, au spus sursele, sub protecția anonimatului, pentru Reuters.

Pe de altă parte, oficialul de la Casa Albă a declarat pentru sursa citată că Will Scharf, consilierul juridic al Casei Albe și echipa acestuia analizează „ce poate face Trump în mod legal pe cont propriu, unde ar putea forța limitele autorității sale și cum să-și apere aceste decizii în instanță”.

Care sunt măsurile luate în calcul într-un astfel de scenariu

Potrivit Reuters, sunt luate în calcul mai multe măsuri executive. Printre acestea se numără noi tarife la importurile de minerale esențiale și turbine eoliene, reguli mai stricte privind vizele pentru studenții internaționali și lucrătorii străini temporari, dar și măsuri privind reducerea costurilor locuințelor și ale construcțiilor, a spus oficialul de la Casa Albă.

Una dintre sursele citate de Reuters a explicat faptul că agențiile federale au prezentat propuneri și analize juridice privind măsurile pe care administrația președintelui Trump le-ar putea lua în mod unilateral.

În plus, potrivit unei alte surse, Casa Albă ar urma să solicite avize juridice din partea Departamentului Justiției, prin care se va decide ce poate face Trump fără Congres și cum să-și apere acele măsuri în cazul în care sunt contestate în instanță, mai notează Reuters.

O eventuală preluare a controlului asupra Congresului le-ar oferi democraților puterea de a-l ancheta pe Trump, de a bloca legislația, dar și de a-i limita prioritățile în materie de cheltuieli. Totuși, Trump și-ar păstra autoritatea executivă extinsă asupra comerțului, politicii externe și birocrației federale.

Democrații au nevoie de un câștig net de patru locuri atât în Camera Reprezentanților, cât și în Senat, pentru a răsturna majoritățile strânse ale republicanilor, de 218 la 214 și, respectiv, 53 la 47. Cu toate acestea, sondajele de opinie indică o victorie a democraților în Camera Reprezentanților. Situația din Senatul american rămâne în continuare incertă.

Publicat
Din categoria Politic