Potrivit șefei statului, Republica Moldova speră că, până la sfârșitul anului 2026, UE va lua o decizie pozitivă privind deschiderea ultimelor două clustere necesare pentru avansarea negocierilor de aderare.
Sandu a menționat că, potrivit evaluării Comisiei Europene, Republica Moldova și Ucraina sunt pregătite din punct de vedere tehnic pentru această etapă, însă decizia depinde de acordul tuturor statelor membre ale UE.
„Ne dorim să fie deschise ultimele două clustere de negocieri, pentru care, potrivit evaluării Comisiei Europene, ambele țări sunt pregătite din punct de vedere tehnic. Înțeleg că Ungaria soluționează chestiuni bilaterale cu guvernul ucrainean. Sperăm că, în următoarele câteva luni, toate statele membre vor lua o decizie pozitivă în privința ambelor țări. Susținem un proces bazat pe merite și nu cerem niciun fel de concesii”, a declarat președinta pentru Válasz Online.
Potrivit șefei statului, subiectul a fost discutat în timpul vizitei la Budapesta și al întrevederilor cu noul premier al Ungariei, Péter Magyar. Totuși, Sandu nu a primit promisiuni concrete privind calendarul deschiderii clusterelor. Ea și-a exprimat speranța că o decizie pozitivă va fi luată la ultima reuniune a Consiliului European din acest an.
Președinta a subliniat că Republica Moldova nu poate influența evoluțiile din Ucraina și trebuie să răspundă individual pentru propriul progres pe calea aderării la UE.
„Îmi doresc cu adevărat ca toate țările candidate să avanseze mai repede, respectând regulile stabilite. Dar, în același timp, consider că, blocând Moldova, nu ajutați Ucraina. Încercăm să menținem Moldova o țară democratică și tocmai de aceea integrarea europeană este atât de importantă pentru noi”, a declarat Maia Sandu.
Șefa statului a avertizat că fereastra de oportunitate pentru extinderea Uniunii Europene s-ar putea închide din cauza schimbărilor politice din statele membre. Din acest motiv, Republica Moldova intenționează să continue eforturile pentru îndeplinirea cerințelor aferente tuturor clusterelor de negocieri.
Potrivit președintei, pentru a avansa în procesul de aderare este necesară deschiderea oficială a negocierilor.
The post Sandu, într-un interviu pentru presa maghiară: „Blocând Moldova, nu ajutați Ucraina” appeared first on LOGOPRESS.