Mihai Isac: Neutralitatea nu înseamnă că Moldova trebuie să fie lipsită de apărare

Republica Moldova este supusă unei propagande permanente din partea Federației Ruse, care prezintă inclusiv activitățile obișnuite ale Armatei Naționale drept pregătiri pentru implicarea în conflicte militare. În acest context, autoritățile trebuie să comunice mai clar evoluțiile și intențiile din domeniul securității, pentru a preveni răspândirea informațiilor false. Opinia aparține expertului în relații internaționale și securitate, Mihai Isac, și a fost făcută în cadrul unei dezbateri publice organizate de Agenția de presă IPN, cu genericul „Securitatea Republicii Moldova la răscruce de vremi și interese geopolitice”.

Mihai Isac a subliniat că acordurile de cooperare militară încheiate de Republica Moldova cu România și Ucraina reprezintă o practică obișnuită și nu contravin statutului de neutralitate al țării. Potrivit lui, statele neutre din Europa, inclusiv Elveția și Austria, au acorduri bilaterale și colaborează cu organizații internaționale în domeniul apărării.

Expertul a menționat că acordul semnat cu România permite Republicii Moldova să beneficieze de sprijin pentru modernizarea Armatei Naționale, inclusiv prin programe dedicate. Totodată, tratatul de cooperare tehnico-militară cu Ucraina ar putea facilita accesul la experiența acestei țări în domeniul dronelor și ar putea contribui la modificarea legislației pentru atragerea investițiilor.

Mihai Isac a respins dezinformările potrivit cărora Republica Moldova ar urma să trimită militari pe frontul din Ucraina sau să permită intrarea trupelor ucrainene pe teritoriul său. El a subliniat că țara trebuie să-și consolideze capacitățile de apărare, chiar dacă dispune de resurse financiare limitate.

Referindu-se la programul „Moldova Pregătită”, el a menționat că exercițiul va permite identificarea punctelor slabe și îmbunătățirea colaborării dintre instituțiile statului și populație. Potrivit lui, programul este important nu doar pentru pregătirea în cazul unor incidente de securitate, precum apariția dronelor, ci și pentru gestionarea altor situații de criză, inclusiv a problemelor ecologice, a întreruperilor de energie electrică sau a fenomenelor meteorologice extreme.

Mihai Isac a declarat că Federația Rusă încearcă să submineze parcursul european al Republicii Moldova și să afecteze relațiile dintre Chișinău și București. Potrivit lui, propaganda rusă și pro-rusă folosește diferite teme, de la pretinse amenințări la adresa bisericilor ortodoxe până la acuzații că Uniunea Europeană ar pregăti Moldova pentru război.

Totodată, acesta a menționat că lipsa unei comunicări strategice eficiente din partea autorităților, precum și cazurile de corupție și alte crize pot alimenta neîncrederea publică. El consideră că, din acest motiv, instituțiile statului trebuie să explice mai clar deciziile și să reacționeze prompt la informațiile false.

Dezbaterea publică „Securitatea Republicii Moldova la răscruce de vremi și interese geopolitice” este ediția a 361- a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu de dezbateri cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.

The post Mihai Isac: Neutralitatea nu înseamnă că Moldova trebuie să fie lipsită de apărare appeared first on ipn.md.