Institutul Patrimoniului Cultural ar urma să fie reorganizat prin absorbție de către Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Un proiect de lege în acest sens, care prevede modificarea cadrului normativ în contextul reorganizării structurilor din subordinea Ministerului Culturii, a fost înregistrat în Parlament de deputatul Virgiliu Pâslariuc, transmite IPN.
Inițiativa legislativă prevede modificarea Legii privind protejarea patrimoniului cultural imaterial și a Legii privind Fondul național al culturii. Astfel, referințele la Institutul Patrimoniului Cultural ar urma să fie înlocuite cu cele la Centrul Național de Cultură Tradițională, iar atribuțiile privind identificarea, documentarea, cercetarea și expertizarea științifică a patrimoniului cultural imaterial și etnografic vor fi reglementate în mod corespunzător.
Nota de fundamentare arată că reorganizarea este motivată de faptul că activitatea Institutului Patrimoniului Cultural ține în principal de domeniul cercetării, aflat în responsabilitatea Ministerului Educației și Cercetării. Deși Ministerul Culturii exercită calitatea de fondator al institutului, finanțarea acestuia este asigurată prin intermediul Ministerului Educației și Cercetării. Astfel, absorbția de către Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” ar urma să integreze activitatea de cercetare într-un cadru instituțional corespunzător profilului său.
Inițiativa urmărește consolidarea sistemului național de cercetare și inovare în domeniul patrimoniului cultural, precum și utilizarea mai eficientă a resurselor instituționale, financiare și administrative.
Pentru anul 2026, bugetul aprobat inițial pentru Institutul Patrimoniului Cultural a fost de 11,68 milioane de lei, fiind majorat ulterior la 11,89 milioane de lei. Până la elaborarea notei de fundamentare, instituția cheltuise 7,61 milioane de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 64% din bugetul precizat.
Potrivit autorului, implementarea proiectului nu va necesita alocarea unor mijloace financiare suplimentare de la bugetul de stat. Eventualele cheltuieli aferente reorganizării, inclusiv cele pentru disponibilizarea personalului, vor fi suportate de Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, în limita alocațiilor aprobate și a resurselor disponibile.
Proiectul urmează să fie transmis Guvernului pentru avizare și supus consultărilor publice.
The post Institutul Patrimoniului Cultural ar putea fi absorbit de Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” appeared first on ipn.md.