
Calotele glaciare din Groenlanda şi Antarctica se topesc de circa şase ori mai rapid decât în anii ’90, în contextul încălzirii globale care ameninţă să provoace creşterea nivelului mării, mai multe avalanşe şi nesiguranţa aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoartepublicate. Sistemele de gheață „au nevoie de secole sau milenii pentru a se recupera după depășirea pragurilor”, a subliniat cercetătorul James Kirkham, relatează The Guardian.
Rapoartele, realizate de Iniţiativa internaţională pentru criosferă şi climă (ICCI), alături de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), avertizează în legătură cu consecinţele grave pentru rezervele de gheaţă la nivel global pe care le-ar avea creşterea temporară a temperaturilor globale peste pragul de 1,5 grade Celsius.
În 2015, comunitatea internaţională şi-a stabilit drept obiectiv limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale pentru a preveni cele mai grave consecinţe ale schimbărilor climatice. Deşi obiectivul nu a fost ratat încă în mod oficial, Organizaţia Naţiunilor Unite spune că acesta nu mai poate fi îndeplinit şi că va fi depăşit cel puţin temporar, un scenariu cunoscut sub denumirea „ratarea ţintei”.
Pentru a contracara această depăşire pe termen lung, omenirea va trebui, în cele din urmă, să intre într-o fază de emisii negative, când cantitatea de dioxid de carbon eliminată din atmosferă este mai mare decât cantitatea emisă.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Rezervele de gheaţă globale răspund „implacabil” chiar şi la o depăşire temporară, subliniază autorii rapoartelor.
O încălzire de peste 1,5 grade Celsius mai accentuată şi pe o durată mai lungă va accelera topirea permafrostului, care eliberează anual gaze cu efect de seră la o scară comparabilă cu cea a naţiunilor industrializate, destabilizând fundaţiile aşezărilor şi infrastructura. Creşte de asemenea riscurilor producerii unor alunecări de teren şi incendii de vegetaţie.
Cercetătorii estimează că un nivel sigur de încălzire pe termen lung pentru calotele polare ar trebui să fie mult mai apropiat de 1°C și posibil chiar sub acest prag, au notat jurnaliştii publicaţiei britanice The Guardian.
În cazul ghețarilor, raportul arată că, dacă încălzirea globală ar fi readusă la 0,8°C, aceștia ar păstra aproximativ 70% din volumul actual, pe o perioadă de mai multe secole.
Articolul Gheața din Groenlanda și Antarctica se topește de șase ori mai rapid, cu riscuri pentru nivelul mărilor apare prima dată în Realitatea.md.