Liderul socialiștilor moldoveni, fostul președinte al țării, Igor Dodon, a cerut actualei șefe a statului, Maia Sandu, să o grațieze pe fosta bașcană a Găgăuziei, Evghenia Guțul, care ispășește o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru rolul în finanțarea ilegală a Partidului Șor.
Într-o postare pe Facebook, Dodon spune că în scrisoarea adresată Maiei Sandu, pe care o publică în facsimil, a făcut „apel la empatie, omenie și milă creștinească, amintind că Evghenia Guțul este mama a doi copii minori care o așteaptă acasă”.
Dodon mai spune că eventuala eliberare a Evgheniei Guțul nu are cum să influențeze alegerile din 15 noiembrie, care îi vor desemna succesorul în postul de bașcan al Autonomiei Găgăuze, pe care l-a ocupat între iulie 2023 și august 2025.
Apelul la clemență al liderului PSRM vine la două săptămâni după unul asemănător al președintelui rus Vladimir Putin, unul din ultimii lideri politici cu care Guțul s-a întâlnit înainte să meargă la închisoare, anume în 2024, și căreia fosta bașcană i-a cerut sprijinul imediat după ce a fost arestată.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că dacă vrea relații mai bune cu Rusia, R. Moldova trebuie să renunțe la „rusofobie” și să elibereze „deținuții politici”. „Cel puțin eliberați-o pe Evghenia Guțul, mama a doi copii. Măcar din motive umanitare” a spus Peskov la 15 octombrie, la briefingul său de presă zilnic.
Te-ar mai putea interesa: Alegerile din Găgăuzia: bani cash pentru primarul Comratului de la muncitorii unei firme municipalePreședinția de la Chișinău nu a reacționat imediat la apelul „umanitar” al lui Igor Dodon, cum nu reacționase nici la îndemnul Kremlinului.
Guțul s-a declarat mereu nevinovată de acuzațiile aduse la proces, considerându-se victima persecuției politice și a politicilor greșite ale guvernării PAS față de minoritatea etnică găgăuză din Moldova.
Aflată în închisoare, politiciana de 40 de ani a publicat o carte intitulată „Dosarul Guțul. Anatomia unei persecuții politice”, cu scrisori trimise diferitelor personalități politice importante pentru ea, inclusiv Putin și Maia Sandu, ca și familiei sale, în care își reiterează nevinovăția și acuzațiile la adresa guvernării de la Chișinău.
Evghenia Guțul a semnalat că se crede în continuare bașcană, chiar dacă Adunarea Populară i-a declarat vacantă funcția pe 17 august, iar curând vor fi alegeri pentru un nou bașcan. Prin avocații săi, ea transmite mesaje pe rețelele de socializare din numele bașcanului autonomiei. Un ultim asemenea mesaj a fost adresat elevilor, profesorilor și părinților din Găgăuzia cu ocazia începutului anului școlar, la 1 septembrie.
Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
După Kremlin, și Igor Dodon cere eliberarea „umanitară” din închisoare a Evgheniei Guțul